Vârful

> L.D. CLEMENT

Orice s-ar mai zice (şi altfel, că de ce etc.), miezul lunii august (cu destule zile libere la rând şi pentru cei care de regulă nu prea au parte) a constituit în judeţul nostru un real vârf al distracţiilor populare. Şi probabil că doar cei care n-au vrut (ori, în fine, n-au putut ori… au fost direct implicaţi prin slujbele lor) nu au participat la măcar unul dintre evenimentele care le-au fost dedicate. Cu muzici, cu de-ale gurii şi de-ale gâtlejului, eventual cu teme considerate atractive şi… cu voia-bună a participanţilor, a beneficiarilor; că dacă ei înşişi nu vor fi purces la drum şi la sărbătoare cu inima uşoară, mde…, doar treaba lor. De asemenea, cu mare prilej de punere în circulaţie a paralelor (n-aş vrea să greşesc, dar cel puţin pe la vârfuri, pe-aici încă sunt din acestea, fie ele produse loco, fie aduse de-afară). Aşadar, au avut parte de ce li s-a servit şi localnicii, şi localnicii (relativ) desţăraţi care, astfel, în această perioadă, respiră cum pot ei mai bine aerul de acasă, de asemenea turiştii pe care momentele faste/festive i-au prins „pi la noi”, în nord de Moldovă istorică sau, dacă vreţi (să puneţi astfel preţ) în sud de Bucovină istorică. Altfel, pe ici, pe colea, a dat să plouă binişor, semn bun, sănătos, că vom fi fiind iertaţi de secetă, pe de altă parte şi semn vechi că de pe la Sântă Mărie…, gata, trece vârful verii, devine cazul să ne prefacem socotelile, să ne mai luăm gândul de la hodină şi plimbări, să punem iar mâna şi umărul. Însă de va urma un vârf de efort, nu în zadar, ci cu beneficii… asta vedea-vom noi mai departe. Măcar câte unii dacă nu cu toţii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI