Valentin-Sorin Iluca, pe podiumul DHL Carpathian Marathon

Sâmbătă, 18 iunie 2022, în localitatea Fundata, judeţul Brasov, a avut loc cea de-a XI-a ediţie a DHL Carpathian Marathon, competiţie la care au participat peste 1.400 de alergători în 4 probe: maraton, semimaraton, ştafeta de 7 km şi cursa copiilor. Dedicat atât participanţilor competitivi, cât şi alergătorilor începători şi oferind atât formate individuale, cât şi de ştafetă, DHL Carpathian Marathon este o cursă de alergare montană de top în România. Ambasadorul competiţiei a fost medaliata de la Jocurile Olimpice proba de maraton, Constantina Diţă.

La această competiţie a luat startul în proba de semimaraton montan cu o diferenţa de nivel de peste 1.000 de metri sportivul Iluca Valentin-Sorin, legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei. La finalul celor 21 de kilometri ai cursei, sportivul a sosit pe locul 2 la open şi a câştigat la categoria 19-29 ani.

Traseul a fost unul foarte greu, cu plecare din Fundata, de la altitudinea de 1.275 metri ajungând în timpul cursei la peste 1.800 metri altitudine.

Antrenorul Cristian Prâsneac ne-a declarat: „Sportivul Valentin-Sorin Iluca este specializat pe alergări montane, la care, anul acesta, a cucerit multe medalii. Este un sportiv tânăr care de la fiecare cursă la care participă acumulează experienţă. Cursa de la Fundata a fost cea mai lungă de până acum pentru sportiv şi, cu toate acestea, la final s-a clasat pe podium”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI