S-a stins din viaţă stavrofora Irina Pântescu, cea dintâi stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, personalitate providenţială în reînvierea monahismului ocrotitor al vestitei ctitorii a lui Ştefan cel Mare, în destinul acesteia. A găsit-o aproape orfană la începutul lui aprilie 1991, redusă de stăpânirea austriacă şi apoi de comunism la rolul de simplu lăcaş parohial, o lasă strălucind ca o nestemată în cetatea puternică a credinţei ortodoxe care a devenit mănăstirea de azi. Cu vrerea Celui de Sus, cu duhul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul călăuză, cu monahia dr. Gabriela Platon alături, a condus-o, a întărit-o şi a îmbogăţit-o permanent cu vrednicie, spirit gospodăresc şi devotament 27 de ani şi până în ultima clipă, proinstareţă înţeleaptă, i-a fost alături stavroforei dr. Gabriela Platon, stareţa de azi a Sfintei Mănăstiri Voroneţ.
Rugătoare după măsura celor vechi, adică adevărată, a ştiut să fie ochi atoatevăzător, atoateştiutor şi sever pentru arhitecţii şi constructorii acestei cetăţi şi mamă dreaptă, bună pentru fiicele obştii sale. Energia nu i-a secătuit bunătatea, nici duioşia. Monahiile sale şi-o vor aminti şi o vor pomeni cât vor trăi, cu lacrimi în ochi şi căldură în suflet.
Cea mai cunoscută biserică a lui Ştefan cel Mare, voievodul urcat în rândul sfinţilor, după cum în rândul sfinţilor a urcat şi duhovnicul său, a avut în prima sa stareţă şi o neostenită ambasadoare: a mers şi a povestit despre Voroneţ şi a chemat lumea la Voroneţ, şi în Basarabia, şi în nordul Bucovinei, pretutindeni în Moldova lui Ştefan cel Mare, cum spunea cu respect şi mândrie. Respect şi mândrie care i-au vibrat întotdeauna în glas şi la rostirea numelui ţării şi al neamului său. Nu o făcea des, patriotismul său era mai ales trăit, dar Tricolorul i-a luminat de la întâia şi până la ultima rugăciune, de la întâia şi până la ultima slujbă, şi biserica, şi paraclisul. Şi cerul.
Toţi cei care au cunoscut-o nu o vor uita şi din cartea poeziilor încrustate în inima sa o vor cunoaşte şi copiii şi părinţii lor, şi cei care vor veni.
Ne bucurăm că ne-a fost cititoare şi că a ştiut că putea să conteze pe scrisul nostru. Şi ne bucurăm că i-am fost alături, după puterile condeiului nostru de la înfiinţarea obştii sale până în pragul despărţirii de ea.
Obşte întristată, obşte îndurerată, căreia îi transmitem adânca noastră compasiune şi creştinească rugă Odihnească-se în pace!
Redacţia ziarului „CRAI NOU”
Comentarii