Taximetria nu mai are căutare

 > „Din nefericire, nu mai este aşa mare concurenţă cum era cândva” susţine viceprimarul Lucian Harşovschi > Transportatorii renunţă la autorizaţii, nu le mai prelungesc, iar altele sunt retrase după 6 luni de inactivitate

În municipiul Suceava, interesul pentru serviciul de transport cu taximetrele este în scădere. Constatarea a făcut-o viceprimarul Lucian Harşovschi, cu prilejul constituirii stabilirii componenţei comisiei de evaluare pentru procedurile de atribuire a copiilor conforme aferente transportului în regim taxi. Procedura se declanşează în momentul disponibilizării unor autorizaţii, cât şi atunci când numărul acestora creşte, în urma unei hotărâri a Consiliului Local.

„Din nefericire, nu mai este aşa mare concurenţă cum era cândva. Concurenţa este bună deoarece vine însoţită şi de o mai bună calitate a servciilor” a apreciat Lucian Harşovschi, adjunctul şefului executivului municipal sucevean.

În baza Legii nr. 38 din 2003, copiile conforme pentru transportul în regim taxi şi în regim de închiriere sunt atribuite cu prioritate transportatorilor autorizaţi aflaţi pe listele de aşteptare. Atribuirea are loc în situaţia în care unii transportatori renunţă la una sau mai multe autorizaţii, la retragerea sau, după caz, la majorarea numărului acestora.

În luna august 2021, deliberativul sucevean a aprobat atribuire a şase autorizaţii taxi disponibile pentru transportul de persoane. Dintre acestea, trei au fost destinate exclusiv autovehiculelor cu propulsie integral electrică. Transportatorii cu pricina au renunţat la autorizaţii, nu le-au mai prelungit, în timp ce altele au fost retrase după o perioadă de întrerupere a activităţii mai mare de 6 luni.

În municipiul Suceava se eliberează maxim 400 de autorizaţii pentru transport de persoane în regim taxi şi încă 30 de autorizaţii pentru transportarea bunurilor, în acelaşi regim.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI