353 cazuri de Covid-19 în judeţ, 132 fiind spitalizate

 > Într-un interval de 24 de ore, au decedat 6 suceveni infectaţi cu SARS-CoV-2

 În judeţul Suceava, ieri erau active 353 de cazuri de Covid-19, 132 pacienţi infectaţi fiind internaţi în spitalele din judeţ. Totodată, 40 de persoane erau suspecte de Covid-19, a anunţat joi Prefectura, citând datele furnizate de DSP Suceava.

La nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore au fost internate 3 persoane suspecte de infecţie cu Covid-19, în acelaşi interval fiind externate 5 persoane.

În aceeaşi perioadă de referinţă au decedat 6 persoane, ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2.

Din totalul celor 547 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 44 erau diagnosticaţi cu Covid-19, 22 erau în zona tampon, iar 481 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 44 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, 16 aveau forme medii ale bolii, 20 – forme severe, 8 aveau forme grave şi erau internaţi în secţia ATI (5 fiind ventilaţi non-invaziv).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, joi, de 398 paturi libere, dintre care 95 pentru pacienţi cu Covid-19, 286 în sectorul non-Covid, 17 pentru zona tampon.

La unitatea ATI erau disponibile 6 paturi pentru pacienţi cu Covid; erau 26 de ventilatoare libere, dintre care 9 pentru pacienţii cu Covid-19 şi 17 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 37 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (32 cu forme medii, 5 persoane cu forme critice de boală), 12 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind 252 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid erau internaţi 5 pacienţi, fiind disponibile 7 paturi pentru pacienţi Covid.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 6 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (5 cu forme medii, unul cu o formă gravă de boală), două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 24 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 7 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (3 cu forme uşoare şi 4 pacienţi cu forme medii de boală), fiind libere 13 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret nu erau internaţi pacienţi cu Covid-19, însă în zona tampon era o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus. În sectorul Covid erau libere 33 de locuri.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei – 29 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (24 cu forme medii, 5 cu forme grave de boală), 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 19 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Fălticeni – 9 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (7 cu forme medii, 2 cu forme grave de boală), fiind libere 46 de locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid nu erau internaţi pacienţi, fiind disponibile 4 paturi.

La nivelul judeţului, ieri erau disponibile 482 de locuri pentru bolnavi cu Covid şi 72 pentru zona tampon. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI