Rugbi, Divizia Naţională

CSM Bucovina Suceava a câştigat duelul bucovinean cu RC Gura Humorului

La finele săptămânii trecute, stadionul „Unirea” a găzduit o nouă ediţie a tradiţionalului duel dintre rugbiştii suceveni şi cei humoreni. De această dată, experienţa gazdelor a fost decisivă şi CSM Bucovina Suceava s-a impus în derbiul Bucovinei din Divizia Naţională de Rugby, cu scorul de 19-12, în faţa Rugby Club Gura Humorului, după un meci foarte echilibrat şi aprig disputat.

În prima repriză, iniţiativa a aparţinut sucevenilor, care au marcat de trei ori din lovitură de pedeapsă prin Sabin Creţu, humorenii izbutind doar o singură transformare din lovitură de pedeapsă, prin Alin Conache.

La reluare, RC Gura Humorului a revenit în joc prin punctele reuşite de acelaşi Alin Conache, tot din lovitură de pedeapsă. Singurul eseu al derbiului Bucovinei a fost realizat de Lăcătuşu, după o intercepţie şi o cursă de excepţie.

Pe final, oaspeţii au presat puternic şi au încercat egalarea, dar reduta suceveană a rezistat. După acest rezultat, sucevenii au obţinut 4 puncte, în timp ce humorenii au primit punctul bonus defensiv pentru înfrângere la diferenţă până în 7 puncte.

La CSM Bucovina Suceava, antrenorul Marcel Creţuleac a fost pe teren tot meciul, pe postul de mijlocaş la grămadă. Humorenii au avut o echipă foarte tânără, însă nu au lipsit nici jucătorii cu experienţă. La 44 de ani, Ştefăniţă Rusu a fost pe teren şi a fost omul care a dus echipa foarte aproape de eseu, în ultimul minut, printr-o pătrundere până spre but.

În acest derbi local, s-a pus în joc tradiţionala de acum Cupa Bucovinei. După victoria cu 19-12, cupa a revenit la CSM Bucovina Suceava. Sucevenii şi-au reluat practic revanşa după ce în toamna anului trecut pierdeau acasă cu RC Gura Humorului, tot după un meci foarte strâns.

În etapa a IV-a RC Gura Humorului va sta, în timp ce CSM Bucovina Suceava va juca la Arad.

Rezultate consemnate în etapa a III-a:

CSM Suceava – RC Gura Humorului   19-12

RC Bârlad – Ştiinţa Petroşani            25-20

CSM Galaţi – CSU Alba Iulia              55-6

RC Griviţa Bucureşti – CSU AV Arad   22-5

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI