Omor în Piaţa Burdujeni

> Un vânzător a înjunghiat un bărbat care voia să cumpere un produs şi cu care a avut un conflict spontan

 Un bărbat de 33 de ani, vânzător la un chioşc de produse casnice din Piaţa Burdujeni, a fost reţinut vineri seara, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă după ce a înjunghiat mortal un cumpărător.

Cu ocazia primelor investigaţii a rezultat că bărbatul de 33 ani, din municipiul Suceava, este vânzător la un chioşc de produse casnice din Piaţa Burdujeni, iar un sucevean de 65 ani a dorit să cumpere un produs, dar între cei doi a avut loc un schimb de replici urmat de un conflict fizic, cumpărătorul lovindu-l cu pumnul pe vânzător, care l-a înjunghiat pe cumpărător cu un cuţit aflat pe tarabă.

Rana a fost produsă în zona hemitoracelui drept, iar victima a suferit o hemoragie care a condus la pierderea cunoştinţei.

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava şi transportată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, unde a decedat în jurul orei 23.

Procurorul criminalist a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de vânzător pentru „omor”, precum şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI