Despre omenie

Privim, cu nasurile lipite de geam, la omul care se aşezase pe margine de bordură, cu trollerul alături. E curat îmbrăcat, nu pare să fi băut alcool, se ţine cu mâna dreaptă – în care are ceva ce pare să fie un card – de piept şi priveşte fără vlagă.

Din magazin abia ieşise o doamnă care s-a îndreptat glonţ spre el şi spre care privim, să ne dăm seama dacă trebuie chemată Salvarea sau nu. Îl chestionează, el face semn cu mâna că nu doreşte să facă ceea ce doamna îi propune, cu telefonul în mână. Ea pleacă şi noi rămânem, lipite de geam, să vedem dacă se impune, totuşi, să intervenim.

A stat omul ăla acolo, pe bordura de lângă trecerea de pietoni, o vreme. Am stat şi noi, fără să apară momentul în care să arate că are nevoie de noi.

Căci a oprit, lângă el, o mulţime de lume să îl întrebe de sănătate. Au oprit doamne în vârstă ce veneau de la cumpărături, cu sacoşe mari în mână. Au oprit doamne tinere, la volan, care au coborât sprintene, gata de acţiune. A oprit un domn cu o maşină pe care am bănuit-o a fi mai valoroasă decât un apartament din apropiere. A oprit o elevă de liceu, ce-şi ducea în spate vioara. Au oprit mai ales doamne, dar şi domni, mai ales oameni trecuţi de prima tinereţe, dar şi dintre cei grăbiţi, prinşi în treburi.

Tuturor, se pare că cel de pe bordură le-a spus că nu doreşte să fie ajutat, din câte am dedus noi, iar aceştia au plecat, îngânduraţi, de lângă el.

Ne-am uitat în jur, să vedem dacă nu cumva e vreo cameră de filmat care testează reacţiile trecătorilor. Felul în care acesta reacţiona, privind cercetător în jur, în momentele în care lângă el nu era o persoană care să îl întrebe de sănătate, părea ciudat. A observat asta prietena mea, cunoscătoare de oameni, ba chiar fin psiholog: părea a face gesturi demonstrative, în încercarea de a atrage atenţia. Am lăsat acest aspect nelămurit. Cert e că foarte multă lume s-a oprit să îl întrebe dacă are nevoie de ajutor, ceea ce, dincolo de situaţia neplăcută în care se afla, mi-a dat speranţa că şi ceva bun se petrece în faţa ochilor noştri.

Partea bună, prieteni, e că poate-poate vremurile în care riscai să mori pe stradă singur, neîntrebat, neajutat au trecut.

Partea mai puţin bună e că trăim în ţara în care (încă) se poate muri şi la Urgenţe fiind.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Omenie, Empatie… Entelehie.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: