Municipiul Suceava, mari probleme cu banii care trebuie să vină de la Guvern

> Prin rectificativul bugetului de stat, reşedinţa de judeţ a primit doar 2,31 de milioane de lei, însă deoparte a fost pus un total de 1,5 miliarde de lei, sumă care va fi distribuită la cerere, în urma unei analize drastice > „Urmează ca aceşti bani să fie daţi prin hotărâre, dar, ca să fim clari, mai mult pe criterii politice” opinează primarul Ion Lungu, menţionând că Suceava va cere finanţare pentru încălzirea oraşului

Consiliul Local al municipiului Suceava a consfinţit prinderea în bugetul de venituri şi cheltuieli a sumei de 2,31 de milioane de lei, alocată la rectificarea bugetului de stat de după prima jumătate a anului 2019. Primarul Ion Lungu s-a arătat nemulţumit de „strategia Ministerului de Finanţe”, respectiv cea a ministrului Eugen Orlando Teodorovici, prin care alocarea s-a făcut în „funcţie de situaţia financiară a fiecărei localităţi”, şi mai puţin reflectând fondurile „pierdute” de către autorităţile administraţiei publice locale în lunile ianuarie, februarie şi martie, când nu fuseseră aprobate bugetele locale, iar primăriile nu s-au bucurat, pentru intervalul cu pricina, de partea ce li s-ar cuveni din creşterea cotei din sumele defalcate din impozitul pe venit de la 41,75% la 60%.

Totuşi, după intervenţii şi discuţii cu primarii din ţară, 55% din totalul destinat sprijinirii bugetelor locale a fost trecut „la rezerve”, unităţile administrativ-teritoriale urmând a mai primi fonduri, însă numai în baza analizelor de la Ministerul de Finanţe. În 15 zile de la apariţia normelor metodologice, primăriile pot depune asemenea cereri la administraţiile finanţelor publice, Suceava având pregătit un proiect pentru finanţarea încălzirii în anotimpul rece, bani care ar ajunge la Bioenergy, producătorul de energie termică. „Avem mari probleme cu banii care trebuie să vină de la Guvern şi nu vin. Aşteptăm acele anexe prin care să putem depune proiecte la Ministerul de Finanţe, şi vom solicita finanţare în special pentru încălzirea oraşului. Aşa după cum se ştie, Guvernul a pus deoparte o sumă de 1,5 miliarde de lei, la dispoziţia solicitanţilor, urmând ca aceşti bani să fie daţi prin hotărâre, dar, ca să fim clari, mai mult pe criterii politice. Dar continuăm să ne batem, să obţinem nişte bani şi din această sursă, pe lângă cei 2,31 de milioane de lei, sumă repartizată, şi deja venită, şi pentru care se procedează la rectificarea bugetului local”, a declarat Ion Lungu, şeful administraţiei publice locale din municipiul Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI