Box

Tânărul pugilist sucevean Cristinel Măzăreanu şi antrenorul său, Andu Vornicu, vor fi premiaţi de Primăria Sucevei

Un tânăr sportiv sucevean, Cristinel Măzăreanu, care a reuşit recent performanţa de a deveni vicecampion european la box juniori, într-o competiţie la care au participat 500 de sportivi din 45 de ţări, dar şi antrenorul acestuia, Andu Vornicu, vor fi recompensaţi financiar de Primăria Suceava pentru meritele lor.

Anunţul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că pentru Cristinel Măzăreanu (15 ani) suma care va fi acordată de la bugetul local este de 7.000  lei, iar antrenorul său, Alexandru Vornicu, va fi recompensat cu 5.000 de lei, pentru rezultatele obţinute la campionatul European de Box Juniori, de unde au venit acasă cu medalia de argint.

După ce a trecut, pe rând, de campionii Poloniei şi Angliei, Cristian a dispus în semifinală de reprezentantul Germaniei, Malik Shadalov, un pugilist foarte bine cotat. În meciul decisiv pentru titlul continental, Măzăreanu a luptat de la egal la egal cu ucraineanul Danylo Dryzhak, arbitrii decizând însă în favoarea adversarului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI