Fotbal, Liga a III-a

Foresta Suceava continuă şirul victoriilor

> În etapa a XXV-a, Foresta Suceava s-a impus pe „Areni” în faţa echipei Ştiinţa Miroslava

Foresta Suceava a continuat şirul victoriilor începută odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Florin Cristescu. În cadrul etapei a XXV-a a Seriei I a Ligii a III-a, gruparea suceveană a trecut cu 3-1 de Ştiinţa Miroslava. După un început de meci echilibrat, „galben-verzii” au deschis scorul în minutul 42 prin Căinari, care l-a învins pe portarul oaspeţilor, Turiţă, cu un şut din alergare, de la 15 metri, la colţul lung. Formaţia gazdă şi-a dublat avantajul în debutul părţii secunde prin Robert Martin, care a profitat de o ieşire inoportună a lui Turiţă şi a înscris cu o lovitură de cap de la 10 metri. Acelaşi Martin a făcut 3-0 în minutul 76, în urma unei faze de contraatac, când a driblat portarul advers, iar apoi a trimis balonul în poarta goală. Oaspeţii au redus din handicap în prelungirile partidei, prin Marin, dintr-o lovitură de pedeapsă.

Foresta Suceava a început meciul cu Ştiinţa Miroslava în formula: Logofătu – Onofraş, Viţelaru, Mateciuc, Mocanu – Vremea, Artenie, Lungu, Boca, Căinari – Martin. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Rigoni, Bejenar, Ionescu.

Foto: ADRIAN POPOVICI

Rezultate înregistrate în etapa a XXV-a:

Metalul Buzău – CSM Râmnicu Sărat           1-0

KSE Târgu Secuiesc – Sporting Lieşti          5-2

Foresta Suceava – Ştiinţa Miroslava           3-1

CSM Focşani – CSM Paşcani                       2-0

Şomuz Fălticeni – Sănătatea Darabani                 5-2

FC 2 Botoşani – Ceahlăul Piatra Neamţ                0-2

Bucovina Rădăuţi – Gloria Buzău               0-0

Echipa Suporter Club Oţelul Galaţi a stat în această rundă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI