Colaboratorul

Nu ni l-a recomandat nimeni, nu l-am căutat înadins, ci el însuşi ni s-a propus în calitate de colaborator. L-am acceptat fără rezerve, de la prima sa semnătură în ziar publicând articole diverse ca tematică, de obicei culturală, fapt normal pentru un profesor de română activ nu numai între elevii săi, ci şi în viaţa comunităţii siretene căreia îi aparţine. Este acum pensionar, dar obiceiul de a scrie „la ziar” nu şi l-a reprimat…

Colaborarea noastră consta în culegerea – la maşina de scris, cândva, apoi pe calculator – a textului ajuns prin Poştă la redacţie şi apoi, bineînţeles, publicarea lui. N-au apărut greşeli în articolele sale publicate în ziar de care să ne fi făcut responsabili; noi ne-am considerat întotdeauna un ziar care ţine la corectitudinea scriiturii, dânsul – dascăl de umanioare, nu-şi putea pune semnătura pe un text cu greşeli. Şi, totuşi, s-a întâmplat, nici noi, nici dânsul neavând vreo vină. S-a gândit să fie modern şi ne-a trimis nişte note de călătorie în Rusia, pe care le-a încredinţat cuiva să i le culeagă la calculator. Trimiterea textului către redacţie a fost o bagatelă. L-am primit pe e-mail, l-am lecturat cu atenţie – ceea ce facem cu orice text – şi l-am publicat după ceva vreme, când i-a venit rândul. Ne-a sunat mai apoi şi, mirat ca orice om de bun-simţ, ne-a atras atenţia că în cazul câtorva nume de persoane şi denumiri de localităţi s-au strecurat greşeli. Cum, cules pe calculator, un text rămâne aşa cum l-a redactat autorul, nu am avut nimeni, dintre cei pe sub ochii cărora a trecut manuscrisul, curiozitatea să confruntăm numele, toponimele etc. „Bănuiesc că greşeala a pornit de la cineva, căci eu am scris articolul. Unde am greşit?”. „Aţi recitit articolul după ce a fost cules pentru ca, eventual, să corectaţi greşelile de culegere?”. „Nu…”. „Ei, aici e greşeala…”

Nu s-a mai repetat. Iată că omul învaţă şi la bătrâneţe. Şi apropo de anii săi. Ei au sădit în vârstele arborelui care este profesorul Pânzariu o cutumă devenită rarisimă astăzi. La fiecare mare sărbătoare a anului sau a ziarului primim neapărat o misivă de felicitare de la dom’ profesor, misivă ce vădeşte nobleţea semnatarului.

Rândurile de faţă nu întrunesc calităţile unui laudatio. Dar susţin cu modestie gestul autorităţilor de a-i conferi dascălului o distincţie pe care o recomandă întreaga sa existenţă.