Arhivă pentru ianuarie 18th, 2017

Încă o acţiune pentru identificarea şoferilor care consumă alcool înainte de a urca la volan

Actualitate, Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18 18 ianuarie 2017 la 12:12 Comentariile sunt dezactivate

În zilele de 15 şi 16 ianuarie, peste 450 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, scopul principal al acţiunii fiind identificarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier. Rezultatele au fost onorabile, majoritatea persoanelor testate fiind în regulă,Citeşte

Republica Moldova poate abandona acordul cu UE

Republica Moldova poate abandona acordul cu UE

Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18, Mapamond 18 ianuarie 2017 la 12:12 Comentariile sunt dezactivate

Acordul de asociere cu Uniunea Europeană ar putea fi anulat după următoarele alegeri parlamentare, a declarat marţi, la Moscova, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, informează agenţiile de presă internaţionale. „M-am mai exprimat şi cu alte ocazii împotriva semnării acestui acord. Consider căCiteşte

Euro a îngheţat la 4,50 lei

Actualitate, Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18 18 ianuarie 2017 la 12:12 Comentariile sunt dezactivate

Leul a avut ieri o evoluţie calmă faţă de euro şi francul elveţian, dolarul american înregistrând, însă, o scădere de peste 3,33 bani. Cursul monedei unice a scăzut nesemnificativ, de la 4,5064 la 4,5048 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,501 şi 4,508 lei, iar cotaţiile deCiteşte

Un schit austriac caută sihastru

Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18, Mapamond 18 ianuarie 2017 la 12:11 Comentariile sunt dezactivate

Fără apă curentă sau electricitate, dar având o vedere impresionantă asupra Alpilor, şi multe vizite ale pelerinilor: schitul austriac Saalfelden, printre ultimele din Europa centrală, caută un nou ocupant, relatează luni AFP. „De la construirea sa acum peste 350 de ani, schitul Saalfelden a fost ocupat aproape în fiecare an.Citeşte

Prins când tăia cu drujba arini de pe terenul primăriei

Actualitate, Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18 18 ianuarie 2017 la 12:11 Comentariile sunt dezactivate

> După al 13-lea arbore, el a fost oprit de poliţie Un bărbat din comuna Horodnic de Sus a fost oprit de poliţişti, luni după-amiaza, după ce a reuşit să taie 13 arbori de pe un teren al primăriei din comună, la limita cu comuna Voitinel. Poliţiştii din Marginea auCiteşte

George Michael ar fi putut muri din cauza unei supradoze accidentale, potrivit unui prieten

George Michael ar fi putut muri din cauza unei supradoze accidentale, potrivit unui prieten

Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18, Vitrina cu vedete 18 ianuarie 2017 la 12:11 Comentariile sunt dezactivate

Cântăreţul britanic George Michael ar fi putut deceda din cauza unei supradoze accidentale de stupefiante şi alcool, după cum a declarat ieri prietenul său din copilărie Andros Georgiou pentru BBC, semnalează EFE. George Michael începuse să ia „droguri tari” în ultimii ani, a spus Andros Georgiou, respingând totodată posibilitatea caCiteşte

Pentru prima oară după mai bine de 70 de ani, luminile din Piccadilly Circus au fost stinse

Crai nou nr. 7352 din 2017-01-18, Mapamond 18 ianuarie 2017 la 12:10 Comentariile sunt dezactivate

Pentru prima oară după mai bine de 70 de ani, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, reclamele luminoase gigantice care sunt prezente în celebra piaţă londoneză Piccadilly Circus de peste un secol, au fost oprite pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru lucrări de înlocuire, conform Reuters. CeleCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI