Un punct de vedere

Şcoala – câmp de luptă pentru politicieni

Mereu sindicatele au susţinut depolitizarea sistemului de învăţământ. Unii au făcut-o din convingere, alţii de formă! Unii se fac că nu înţeleg despre ce este vorba. E foarte simplu: de regulă, în mediul rural, directorul şcolii poate influenţa opţiunea de vot. Prin unii părinţi ai copiilor, prin unele cadre didactice şi membrii familiilor acestora, prietenii, cumetrii etc. La oraş e mai greu! Să ne amintim doar cum în judeţul Suceava (inclusiv în municipiul Suceava), la ultimele alegeri, reprezentanţi de frunte ai IŞJ Suceava împreună cu unii primari au convocat şedinţe în cancelariile şcolilor sau şedinţe cu părinţii încercând influenţarea votului. Să ne amintim de cei 700 lei pentru dezvoltarea şi formarea profesională pe care i-au primit profesorii „fără a-i solicita”, care au intrat pe cardurile acestora tocmai între cele două tururi la prezidenţiale. Noi susţineam atunci că toţi banii din fonduri europene trebuie justificaţi cu documente, unii sindicalişti susţineau că nu vor fi justificaţi în niciun fel. Dreptate am avut noi, MENCS şi Ministerul Finanţelor nemaiputând să acceseze fonduri europene 2 ani pentru modul în care au fost justificaţi. Aceasta e cauza pentru care profesorii nu au mai primit „contravaloarea a minim 100 euro pentru dezvoltare şi formare profesională din fonduri europene – pe proiecte”, aşa cum este prevăzut în CCM Unic la Nivel Ramură Învăţământ Preuniversitar.

În ultimii ani, calculul politic făcut pe seama şcolii a fost dat peste cap de angajaţii din învăţământ? Cei care au dat drepturile prevăzute în legislaţie în momente nepotrivite, fiind asimilate cu „plocoanele” electorale, au fost trădaţi de angajaţii din învăţământ. Am întâlnit prin cancelarii şi profesori care „încercau” să sugereze că cei care „au dat” trebuie să primească votul nostru! Majoritatea colegilor din învăţământ au înţeles însă că ceea ce au primit era conform prevederilor legislative, că doar momentul a fost ales cu „interes” şi că fiecare are dreptul la o opţiune electorală pe care şi-o face cunoscută doar pe buletinul de vot !

Ne-am întreba atunci de ce această luptă politică pentru funcţiile de directori de unităţi de învăţământ? Pentru că se mulţumesc şi cu puţin! Pentru că speră că măcar o mică parte dintre directori vor fi ascultători! Ceea ce uită politicienii este faptul că majoritatea angajaţilor din învăţământ au învăţat să nu mai asculte de directori când vine vorba de vot, sau au învăţat „să asculte” şi să voteze după conştiinţa fiecăruia.

Totuşi aşa o mare presiune pe şcoală, pe funcţiile de directori, nu a mai fost parcă niciodată! Cine va avea de pierdut? Bineînţeles că tot şcoala va pierde! Politicienii – toţi – fără diferenţe de culoare – văd doar interesul lor imediat. Uită cu totul de interesul copilului, al societăţii, uită de „prioritatea naţională”!

Unii chiar se fac că nu ştiu despre ce e vorba, încât am impresia că ne cam iau de proşti. Cred că e momentul să demonstrăm mai departe că ştim ce vrem de la şcoală, noi, cei implicaţi direct în învăţământ.

Cred că e momentul ca dna Andronescu, care a făcut şi bune şi rele, să propună un amendament prin care directorii să fie aleşi de consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ dintre cadrele didactice – membre ale Corpului naţional de experţi în management educaţional (excepţii doar unităţile în care nu există) – care-şi depun candidatura şi validate de consiliul de administraţie al unităţii – din care fac parte reprezentanţi ai comunităţii locale, ai părinţilor şi ai elevilor.

Nu ar fi deranjat nici programul elevilor, nu ar fi puşi nici candidaţii să memoreze „tâmpenii” şi să completeze teste – itemi „de perspicacitate” – şi ar căpăta importanţă şi faptul că aceste persoane fac parte dintr-o categorie de „experţi în management educaţional”. Prin acest concurs se doreşte să-i facem pe „experţii în management educaţional «mai experţi»”?

Şi ar da faliment şi firmele care deja au apărut pe internet, firme disponibile să „fabrice” dosare pentru candidaţii la funcţia de director, inclusiv adeverinţe de participare la cursuri de management în străinătate…

Nouă ni se pare foarte simplu, domnilor politicieni!

Directorii de unităţi şcolare să fie aleşi de consiliile profesorale şi validaţi de CA ale unităţilor şcolare!

Aceasta ar fi varianta mai corectă, mai rapidă, cu cheltuieli mai puţine, cu desfăşurarea activităţilor în şcoală în condiţii normale şi în care politicul nu ar avea influenţe foarte mari.

Mă tem însă că politicul îşi va face treaba mai departe, că actuali miniştri, foşti miniştri, actuali şi foşti sindicalişti vor face jocuri politice.

Cred că cine va câştiga această luptă la nivel naţional – desfăşurarea sau amânarea desfăşurării concursului pentru directori – va da un semnal pentru viitorul şcolii româneşti. Menţinerea politizării sau încercarea depolitizării învăţământului!

Păcat că viitorul învăţământului depinde din ce în ce mai puţin de angajaţii din învăţământ!

TRAIAN CORNELIU PĂDUREŢ,

preşedinte UJS „Pro-Educaţia” Suceava

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI