Un pic de bunăvoinţă…

Începe să nu ne mai mire că ajutoarele alimentare de la UE nu sunt tocmai considerate a fi de folos de mulţi dintre cei care sunt vizaţi a fi în grupul-ţintă al persoanelor îndreptăţite. Grupul respectiv e mare – pe hârtie cuprinzând şomeri cu sau fără indemnizaţie, pensionari cu pensii mici, persoane cu anumite handicapuri, persoane singure ori familii cu venituri minuscule –, pe de altă parte sosirea şi distribuirea ajutoarelor au întârziat foarte mult; iată doar două aspecte potrivit cărora, teoretic, interesul pentru acele pachete cu oarece alimente de bază ar trebui să fie însemnat. Dar realitatea indică din nou că unii dintre cei enumeraţi le preţuiesc (urmând ca, de-acum, să capete chiar „porţii” în plus), iar alţii le ignoră. În ce-i priveşte pe cei din urmă aici vizaţi, apare aproape clar că pur şi simplu n-au nevoie să fie ajutaţi sau că nu le sunt de trebuinţă astfel de ajutoare. Oare, dacă le-ar fi aduse în pragul caselor, le-ar primi totuşi? Sau ar fi necesar ca aceşti defavorizaţi să fie chestionaţi despre ce le-ar fi pe plac, pentru ca răspunsurile lor să fie transmise apoi gestionarilor POAD, ca aceştia să acţioneze în consecinţă, în mod favorabil lor. Bunăoară, punând pe piaţă alimentele respective (de la făină şi fasole la conserve) şi a le da în mână paralele; sau, spre a nu le scăpa printre degete, după caz, de a le plăti unora abonamentele la smartfoane ori a le achita altora parte din facturi. Modalităţi de a le veni în ajutor mai sunt, doar bunăvoinţă să fie. Astfel încât favorul să (le) fie favor!