„Din modestele mele însemnări”

Mărturisesc că, în redacţie, portofoliul de materiale pentru (în principiu) pagini de interior al ziarului este cuprins în trei mape (în funcţie de timp mai consistente sau mai subţirele), pentru paginile 5, 6 şi 10. Iar alături de acestea, mereu consistentă, este încă una, conţinând, mai vechi sau mai noi, texte propuse de domnia sa. Îl cunoaşteţi prea bine, fiindcă a publicat în „Crai nou” dintotdeauna (ca şi în „Zori noi”, în care a debutat în urmă cu aprox. 55 de ani), de asemenea pentru că numele său a apărut, de-a lungul vremii, pe numeroase cărţi. De exemplu, la începutul toamnei anului trecut, spre ştiinţă şi citire, ne-a trimis o cutie conţinând, în dublu exemplar, cărţi ce i-au apărut doar în 2015: „Elemente de etnografie şi folclor”, vol. I şi II (peste 600 de pagini); „Vreme trece, vreme vine…” (340 p.); „Hristos a înviat” (125 p. format A4, fotocopiate, conţinând şi imagini color); „Ce lume!…”, cu subtitlul „Tinichelele vremurilor ireversibile”, şase volume (însumând aproape 1400 pagini – mai ales cronici sociale, portrete, pamflete, unele însoţite de desene proprii, scrise de pe la mijlocul anilor ’90 încoace). Doar acestea însumate, aproape 2500 de pagini de carte, alături de un bilet al autorului, cu precizarea: „Vă trimit din modestele mele însemnări…”. L-aţi recunoscut? Nu poate fi altul decât Valeriu Sandovici, fost profesor al Şcolii Generale din Dolheştii Mari! Un cronicar rarisim al vremurilor care-au fost şi ale celor pe care însuşi le-a petrecut şi judecat, al satului, al şcolii, al societăţii în general.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI