Arhivă pentru octombrie 6th, 2015

Cartea nescrisă a maestrului

Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06, Cultură 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

Tocmai am citit volumul I. Oprişan Asaltul cetăţii: Dosarul de Securitate al lui G. Călinescu, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2014 (tiraj nou 2015), publicat sub egida Academiei Române, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, în colecţia „Documente revelatorii”. Domnul I. Oprişan a alcătuit, cu mult drag şi preţuireCiteşte

Nu este cel mai potrivit moment pentru a negocia aderarea la Schengen

Nu este cel mai potrivit moment pentru a negocia aderarea la Schengen

Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06, Mapamond 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva a declarat ieri că actuala situaţie nu este bună pentru negocierile privind aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, în contextul în care sunt ridicate ziduri la frontiere pe fondul crizei refugiaţilor. Consiliul Afaceri Interne a UE are programată o reuniune pentru joi, iar chestiunea aderăriiCiteşte

O luptă interioară câştigată: „Inocenţa în stare de sclavie”

Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06, Cultură 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

Am primit cartea Mălinei Aniţoaei într-o vineri de sfârşit de vară, într-un parc atins de primele semne ruginii. Mi-a înmânat-o cu sfială, după ce scrisese câteva rânduri pe copertă. Şi tot cu modestie mi-a spus că o pot citi foarte repede, în troleu, „dacă nu am semnal la telefon”. AşaCiteşte

Partidul Verde va avea candidat propriu la Primăria Suceava, cel mai probabil Dan Acibotăriţă

Partidul Verde va avea candidat propriu la Primăria Suceava, cel mai probabil Dan Acibotăriţă

Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06, Politică 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

Partidul Verde, filiala judeţeană Suceava crede că este necesar şi util pentru comunitate ca verzii să aibă candidaţi proprii la alegerile locale din 2016, a anunţat formaţiunea printr-un comunicat de presă. Pentru municipiul Suceava va fi anunţat, până la finele anului 2015, cine va fi competitorul şi care sunt proiecteleCiteşte

Peste 16.000 de social-democraţi suceveni sunt aşteptaţi la alegerile interne din PSD

Peste 16.000 de social-democraţi suceveni sunt aşteptaţi, duminică, 11 octombrie, să îşi aleagă preşedintele partidului într-un scrutin care se constituie într-o premieră naţională. Pentru funcţia de preşedinte al PSD candidează doar Liviu Dragnea, actualul preşedinte interimar, dar membrii de partid pot vota şi împotriva alegerii acestuia, iar dacă nu obţineCiteşte

Ramura de măslin a lui Liviu Dragnea este de fapt un ciulin

Ramura de măslin a lui Liviu Dragnea este de fapt un ciulin

Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06, Politică 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, luni, că ramura de măslin ridicată de Liviu Dragnea este de fapt un ciulin, pentru că nu-şi asumă votul prin corespondenţă, respectul faţă de cetăţean sau respectul faţă de justiţie, încercând doar să se spele pe mâini ca PilatCiteşte

Venituri în creştere la bugetul municipiului Suceava

Venituri în creştere la bugetul municipiului Suceava

Actualitate, Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

> „Chiar dacă avem necazuri şi greutăţi la Primărie, totuşi încasările din venituri proprii, la 30 septembrie 2015, sunt mai mari cu 10% comparativ cu 30 septembrie 2014” a declarat primarul Ion Lungu > În anul fiscal 2016, impozitele şi taxele locale vor fi menţinute la nivelul celor din 2015,Citeşte

Accidente rutiere cu răsturnări şi părăsirea locului faptei

Actualitate, Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

Ultima zi a săptămânii trecute a adus pe raza judeţului Suceava şi două accidente rutiere în care vinovaţii de producerea acestora au fugit imediat de la locurile incidentelor. Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 3.30, pe DJ 178A, în afara comunei Todireşti. Atunci, în timp ce se aflaCiteşte

După „Săptămâna prevenirii criminalităţii” urmează „Luna securităţii cibernetice”

După „Săptămâna prevenirii criminalităţii” urmează „Luna securităţii cibernetice”

Actualitate, Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

> Luna octombrie a fost, de altfel, decretată la nivel european una a securităţii cibernetice Poliţiştii români şi implicit cei din judeţul Suceava o ţin tot într-o campanie informativă şi de prevenire. După ce abia s-au despărţit de „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, începând de ieri a fost demarată cea purtând titulaturaCiteşte

Botoşănean lăsat fără maşină

Actualitate, Crai nou nr. 6968 din 2015-10-06 6 octombrie 2015 la 16:54 Comentariile sunt dezactivate

> După ce a rămas fără marfă, omul mai trebuie să achite şi o amendă de 5.000 lei Ghinionul l-a urmărit pe un bărbat din judeţul Botoşani care a vrut să se întoarcă în ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret, sperând că va reuşi să înşele atenţia organelorCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI