Am crescut şi am fost educată în spiritul valorilor satului. A saluta pe cel pe lângă care treci pe stradă era un lucru sfânt. Cei tineri dădeau bineţe celor mai în vârstă. Era mare ruşine să încalci această lege nescrisă.
Apoi, copil fiind, nu înţelegeam de ce bunica mea i se adresează cu dumneavoastră preşedintelui de CAP, dumnealui fiind mai tânăr. Aşa c-am întrebat-o, iar dumneaei mi-a răspuns că ea îi respectă funcţia pe care o are şi care îl obligă să rezolve treburi ale satului. “Iar cu oamenii e greu să lucrezi, aşa că merită respectul meu pentru asta.”
M-am întors de ceva ani să lucrez în satul meu natal. Cu speranţe mari de a schimba în bine lucrurile care lăsau de dorit. Pentru început, am lucrat ca învăţătoare. Apoi, zic unii – cei care m-au “obligat” să fac acest pas –, mi-am împlinit destinul devenind profesor de limba şi literatura română.
În fiecare zi străbat doi kilometri de-acasă până la şcoală. În drumul meu mă întâlnesc cu ai mei consăteni. Din această interacţiune zilnică s-au născut şi rândurile de faţă. Le-am scris cu speranţa că oamenii le vor citi şi vor învăţa ceva.
Sunt oameni de peste şaizeci de ani care mă salută înainte de a apuca eu să le dau “bună ziua”. Mi se înroşesc obrajii şi sufletul de ruşine. Unii dintre ei nici nu au copii sau nepoţi la şcoală. Ei sunt asemenea bunicii mele: mă respectă pentru că sunt profesoară, om aflat în slujba comunităţii lor. Şi de fiecare dată când îi văd îmi propun să le-o iau înainte cu salutul, dar în cel mai fericit caz reuşesc doar să rostesc odată cu ei “dobrei deni”.
Ei, şi mă întâlnesc cu cei mai tineri decât mine. Aceştia au copii care-mi sunt şi elevi. Sunt umblaţi prin străinătate, prin ţările civilizate ale Europei. Unii mă salută, pentru alţii-s invizibilă.
Aşa că la şcoală, când unul dintre copiii cu astfel de părinţi uită să salute sau face vreo boacănă şi-l dojenesc, devin pe neaşteptate mai indulgentă şi-mi zic de fiecare dată: “Ce vină are copilul când părinţii lui nu cunosc elementara regulă a politeţii: salutul?”.
Banal subiectul acesta, veţi zice… Ce mai contează salutul într-o lume care şi-a schimbat scara valorilor?… Poate aveţi dreptate sau poate nu… Eu ştiu doar că mi-e dor de acele vremuri când salutul te definea ca OM…
Comentarii