Substantivelor din Armata Țării…

Din ideea lui Adrian Păunescu ne-am inspirat. Și bine am făcut. Sau, cel puțin, așa spun cei ce ne-au văzut. N-au fost prea mulți. Și nici prea mari. Și, mai ales, fără ifose.

 

A fost o întâlnire de suflet în amintirea și pentru omagierea celor care, în frig ori soare dogoritor, în viscol ori negură, în ploaie ori pe vreme bună, stau Patriei de strajă, jertfind liniștea lor și a familiilor lor pentru liniștea noastră și a familiilor noastre. Am fost noi, o mână de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava. A mai fost și invitatul nostru, dl Cocriș, tatăl unuia dintre elevii ce vor absolvi curând școala. Și, dincolo de toate și de tot, a fost spiritul lor, al oștenilor care, de când a luat ființă armata română modernă, au trecut prin patru confruntări militare (Războiul de Independență, al Doilea Război Balcanic, Războiul de Reîntregire și al Doilea Război Mondial) și au depus ofranda trupurilor lor pe altarul Maicii Patrii. Și n-au fost puțini cei care, cu sângele lor, au udat țărâna din care urmașii aveau să-și mănânce pâinea. Mai mult de un milion de trupuri au căzut pentru ca noi, cei de azi, să putem visa. Mai mult de un milion de suflete care ne veghează din albastrul drapelului. Mai mult de un milion de substantive au rămas rătăcite prin cine știe care cimitire, încrustate în reci inscripții funerare. Cele mai multe sunt substantive comune. Cele mai multe. De fapt, același substantiv comun care se repetă iar și iar: erou. Însoțite-s toate de un atribut. Mereu același: necunoscut. Cele mai multe sunt astfel. Mai puține sunt substantivele proprii. Se pierd în marea celorlalte. Copiii au recitat. Vechi poeme pe care și dascălii lor le recitau cândva. Nu din necunoașterea altora și nici din comoditate au fost alese, ci pentru măreția ascunsă în simplitatea gândului, pentru căldura ce pare să ne lipsească tot mai mult în ultima vreme. Au și cântat copiii. Cântece populare de cătănie. Cântece-angajament. Cântece-încurajare. Cântece-mesaj. Au pus întrebări. Au primit răspunsuri. Vor mai primi. Vor mai întreba. Vor scotoci printre amintirile bunicilor. Vor găsi, vor căuta, iarăși vor găsi… iar și iar. Ne-am bucurat cu toții. Ne-am simțit ceva mai mult români. Mai mult ca în celelalte zile și cu siguranță mai puțin decât în cele ce vor veni. Și dacă vom fi sănătoși, i-om mai pomeni pe cei morți pe toate câmpurile de război și prin toate lagărele și prin toate spitalele de campanie. Și ne-om strădui să-i onorăm. Mulțumiri George, Călin, Sebastian, Adelina, Denisa, Andra, Larisa, Andreea și toți ceilalți copii frumoși și sufletiști care, cu bucurie și firească emoție, au omagiat Armata Română la cei 70 de ani de la eliberarea ultimelor fâșii de pământ românesc de sub ocupație hortisto-fascistă. Mulțumiri invitatului nostru care le-a vorbit despre eroism, despre camaraderie, despre sacrificiu, despre datorie, despre Patrie și despre onoare. Mulțumiri substantivelor care, de cele mai multe ori anonime, încă mai fac armată. Avem convingerea că și dintre cei peste 100 de copii care au omagiat Armata la ceas aniversar se vor înrola în uniformele Patriei, spre liniștea noastră și a familiilor noastre și spre a sluji valori fundamentale: Onoare și Patrie! Prof. OLTEA PRELUCĂ, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava