Un tânăr de 15 ani, din Suceava, a vrut să se arunce de pe o clădire

> Băiatul era drogat cu prenadez și avea inima frântă pentru că îl părăsise iubita
 

Un tânăr de 15 ani, Alex Daniel M., din Suceava, s-a urcat miercuri după-amiază pe clădirea fostei discoteci „Shock” din spatele magazinului „Kaufland” și a amenințat că se aruncă. El a făcut acest gest extrem după ce iubita lui, cu vreo doi ani mai mare, l-a părăsit. Înainte însă, băiatul cu inima frântă și-a făcut curaj cu câțiva aburi de adeziv (prenadez) trași dintr-o pungă, astfel că el s-a urcat pe clădire drogat. Au venit la fața locului un echipaj de poliție și unul de pompieri. Doi polițiști au urcat după tânărul de 15 ani și l-au imobilizat, fiind apoi nevoie de o scară a pompierilor pentru ca toată lumea să ajungă la sol. După ce a fost coborât de pe clădire, băitului i s-a făcut rău și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale și un consult psihiatric.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI