Un nou regal de limbă română

Sunt ani buni de când particip, în calitate de invitat sau de colaborator al profesorilor și elevilor de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Rădăuți, la realizarea unor activități culturale.
 

Și de data aceasta organizatorii au surprins foarte plăcut cu tema propusă pentru această dezbatere. De fapt era vorba și de deschiderea activității cercului de lectură „Temerarii în universul copilăriei”, cu tema „Frumosul din noi și din jurul nostru”. Sincer să fiu, am considerat că este o temă deosebită, dar despre care, după unii, nu este ce discuta. Dar acești copii minunați au uimit și au dovedit că sunt preocupați și de această problemă, ceea ce mă face să sper că „România are viitorul asigurat”. Activitatea a fost un jubileu. Se împlinesc 5 ani de când, sub conducerea unui inimos colectiv de cadre didactice, generații de copii s-au reunit pentru a face ca viața lor să fie mai frumoasă și mai interesantă. Spectatorii au fost surprinși chiar de la intrare de aranjamentul din sala de clasă. Pe jos era un covor de frunze multicolore, pe pereți erau agățate crenguțe cu frunze, iar pe tavan tronau niște nori mari din care așteptai să curgă stropi de ploaie sau să se cearnă fulgi de zăpadă. Trei fetițe, care de care mai frumoasă și mai fâșneață, au prezentat programul: Maria Boghean, Eliza Sandu și Teofana Vatamaniuc și ele fiind îmbrăcate în costume diafane, multicolore, în ton cu anotimpul, care ne-au introdus în atmosfera activității. Și ce este iarăși important este faptul că sala de activități era ticsită de elevi, cadre didactice și părinți, dar și invitați din afara școlii, așa cum se obișnuiește aici. Cu toate acestea în sală era liniște totală și-așa a fost pe parcursul întregii activități. Din când în când, atunci când un elev își termina prezentarea, elevii izbucneau în aplauze. Toate urechile erau ciulite la ce se spunea, iar ochii căutau o altă imagine proiectată pe peretele clasei. Un lucru trebuie specificat de la bun început: profesorii au propus tema activității, elevii au acceptat-o și tot scenariul activității a fost conceput de copii, care și-au împărțit și sarcinile. Dar în activitatea de zi cu zi acești copii superbi, plini de fantezie și de talent, au și îndrumători de nădejde, cum sunt profesoarele Maria Popescu, Vera Huc, Mihaela Fîșcu, Gabriela Sascău și Marcela Pop care par a fi prezente la toate activitățile. Am fost impresionat, și nu numai eu, de ce-a spus Teofana la începutul activității: „Fiecare dintre noi a primit câte o lumânare în mână la intrarea în gimnaziu și, de atunci, ne străduim s-o ferim de vântul sorții, pentru ca toți din jur, colegii noștri, s-o vadă și să ne urmeze”. Superbe cuvinte și ce tâlc adânc au! În fața spectatorilor au evoluat Iulia Sascău, Alexandra Sbiera, Alexandra Ciotău, Denisa Nechifor, Mihail Marici, Bianca Hîj, Alexandra Cazarciuc, Maria Laurus și Iulia Caciur, care au prezentat foarte frumoase și interesante eseuri, prin care au căutat să demonstreze celor prezenți că frumosul este în fiecare din noi, dar și în jurul nostru, nouă rămânându-ne să-l descoperim. Descoperindu-l, vom fi mai buni, mai interesanți, mai folositori și mai bine pregătiți. Georgiana, Alexandra, Denisa și încă o Alexandră au prezentat o foarte interesantă invitație la lectură sub genericul: „Citește și dă mai departe”. Iar doamna profesoară Sextilia Crăciun a anunțat, în numele elevilor din clasele a V-a B, a VII-a B și a VIII-a C declanșarea campaniei „Pro lectura”, invitându-i pe toți să citească mai multe cărți, pe care, după terminarea lecturii, să le transmită colegilor spre a se delecta și ei. Foarte interesant a fost și „Manifestul jucăuș pentru lectură” și „Drepturile cititorului”, care au fost prezentate asistenței. Câțiva elevi din clasa a VI-a A au prezentat o foarte interesantă scenetă, compusă de eleva Alexandra Ciotău, arătându-ne laturile frumoase și ale obiectului matematică, chiar atunci când se confruntă cu limba română. Joc de scenă excelent, de adevărați actori și un text savuros, mult gustat de public. Domnul Constantin Georgescu, poet, invitat la activitate, a citit câteva din poeziile sale apărute în recentul volum publicat „Ochiul de rezervă”, invitându-i pe copiii talentați să vină la acțiunea prin care se va înființa cenaclul municipiului Rădăuți. Consider că nu deznodământul, ci un punct culminant a fost atunci când un grup de elevi a apărut în sală pe melodia „Octombrie”, purtând ramuri cu frunze în toate culorile toamnei. Melodia a fost imediat însușită de toți elevii din sală. Lectura expresivă a eseurilor, frumusețea textelor, bogăția figurilor de stil utilizate de copii în eseuri mi-au întărit convingerea că aceștia sunt foarte bine pregătiți de profesorii lor minunați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI