La invitația unor elevi ai răposatului maestru Frederich Șvarț

Ansamblul „Rapsodia Bucovinei” pleacă în Portugalia

 

Ansamblul „Rapsodia Bucovinei” din Suceava (în format restrâns), condus de naistul și dirijorul Ovidiu Șvarț, a plecat ieri spre Portugalia. Pe drum, artiștii suceveni vor face două opriri, la două manifestări, respectiv la Festivalul „Hercules” de la Heculane și la „Festivalul inimilor” de la Timișoara, două locuri în care vor aduce pe scenă muzica populară din Bucovina. Instrumentiștii „Rapsodiei Bucovinei” vor pleca în Portugalia la chemarea comunității românești din Lisabona, unde doi foști dansatori – Adi Șalvar și Liviu Condurache, foști elevi ai lui Friederich Svarț, tatăl coordonatorului ansamblului „Rapsodia Bucovinei”, au dus, în locurile unde i-a purtat viața, pasiunea dansului, cultivată de un maestru al pașilor ritmați. Ansamblul „Rapsodia Română” este prezent în ultimii ani pe scenele de spectacol din județul Suceava cu ocazia mai tuturor manifestărilor organizate la acest nivel, după cum grupul compus din instrumentiști și soliști vocali este deja o prezență așteptată în multe localități din țară. Ovidiu, Mihaela și Eduard Șvarț, descendenți ai unei familii care a iubit folclorul și cu ultima celulă din trup, se vor transforma pentru câteva zile în misionari a ceea ce știu să facă mai bine. „Plecăm spre Portugalia, din păcate, doar patru dintre membrii ansamblului, să bucurăm cu melodiile noastre sufletul românilor și portughezilor care se vor afla în fața noastră. Ieșirea aceasta este specială prin faptul că ne așteaptă acolo doi foști elevi de-ai tatălui meu și este un sentiment grozav să știi că, la mii de kilometri de România, peste mulți ani, vei acompania coregrafii create de tatăl tău”, a declarat Ovidiu Șvarț.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI