(J)unghiuri politice

Ovidiu Milici, fiul riSIPItor al politicii sucevene !

De-a dreptul fascinat de îndemnul șlagărului bucovinean care include versurile „…când la stânga, când la dreapta…, uite-așa se joacă fata!” și „stânga unu, dreapta doi, c-așai jocul pi la noi!”, Ovidiu Milici, fost vicepreședinte al organizației județene a PSD și purtător de cuvânt, a trecut de la stânga eșichierului politic sucevean la dreapta lui. Exact de-a dreapta lui Gheorghe Flutur.
 

După ce a tot bătut pasul pe loc timp de aproape 12 ani în stânga politicii sucevene, domnul Milici s-a gândit să își încerce șansele pe dreapta. La fel ca PD, partid din care de altfel a plecat acum 12 ani Ovidiu Milici, care peste noapte devenea de dreapta după ce ani buni fusese membru al Internaționalei Socialiste, dl Milici a parcurs același traseu. El s-a trezit dimineața socialist pentru ca puiul de somn al amiezii să îl determine să devină popular, în echipa Forței Civice, a colonelului MRU. Din comunicatul de presă remis jurnaliștilor pe post de explicație a gestului său reiese foarte clar că doctrina de stânga, pentru cei mulți și săraci, nu a putut fi aplicată, motiv pentru care a trecut la varianta… prin mine însumi! Colonelul MRU – pe care dl Milici îl vroia dat jos din funcții astă iarnă și pentru care îngheța în fața Palatului Administrativ condus de Gheorghe Flutur și împărțea ceai fierbinte unor „puțini nebuni frumoși” care protestau față de PDL și Guvern – a devenit deodată stea călăuzitoare pentru omul politic Milici. Mișcarea de dreapta a dlui Milici a produs și o mare bucurie în cadrul PDL, pentru deputatul Sanda Maria Ardeleanu, care acum poate candida liniștită în Colegiul 1, pe care îl reprezintă și acum, și care era amenințat de un alt politician partener din ARD, Pavelesc – țărănistul Alex Ștefănescu. O mare bucurie însă va fi pentru Dan Cadariu, fost vicepreședinte al CJ Suceava, care nici în visele lui nu se gândea că va apărea pe bannere și afișe electorale, alături de Ovidiu Milici, cu care 4 ani s-a tot contrat, în declarații politice și jigniri de tot soiul, care au culminat cu amenințarea de dare în judecată la adresa lui Cadariu, în aprilie 2011. Oricine i-ar fi transmis lui Ovidiu Milici să facă gestul trădător nu s-a gândit că pot exista atâtea reacții adverse și că poți atât de ușor riSIPI încrederea adunată timp de 12 ani într-un O.M.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI