Firma suceveană despre care s-a presupus că a închiriat autocarul are activitatea suspendată din 2009

Firma Voyager din Suceava, despre care duminică erau informații că ar fi închiriat de la firma bistrițeană Roșu Tour autocarul care s-a răsturnat duminică pe Autostrada A8 în Franța, are activitatea suspendată din 2009 și nu are voie să funcționeze.
 

Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că, potrivit datelor deținute de instituția pe care o conduce, firma Voyager are activitatea suspendată la Registrul Comerțului din aprilie 2009. El a arătat că firma a fost scoasă de la plata TVA și că își depune declarațiile pe profit zero. La rândul său, directorul Registrului Comerțului Suceava, Cătălina Vartic, a declarat că firma respectivă a avut activitatea suspendată până în 29 aprilie 2009, dar că reprezentanții societății nu au mai făcut vreo cerere, nici de prelungire a suspendării și nici de reluare a activității. „Firma nu este în activitate. Nu are voie să funcționeze”, a spus Vartic. Unul dintre administratorii firmei Roșu Tour Bistrița, Dumitru Roșu, al cărei autocar a fost implicat în accidentul din Franța, a declarat, ieri, că autocarul făcea o cursă de linie între Spania și România și nu fusese închiriat altei firme. Fratele lui Dumitru Roșu, Corneliu, și el administrator al firmei bistrițene, declara duminică Poliției că autocarul respectiv fusese închiriat unei agenții din Suceava. Luni, Dumitru Roșu a declarat că autocarul făcea o cursă de linie și nu fusese închiriat: „Nu am închiriat autocarul nimănui. Făcea o cursă de linie regulată, deci a fost totul în regulă. A fost necazul ce s-a întâmplat acolo. Nu știm ce s-a putut întâmpla. A putut fi ceva pe autobandă sau altceva, deci încă nu știm. Consulul nostru general de la Marsilia a declarat că, din punct de vedere tehnic, tot ce au constatat francezii a fost în regulă. Deci asta au constatat”, a declarat Dumitru Roșu. Întrebat dacă a închiriat autocarul unei firme din Suceava, Dumitru Roșu a spus: „Nu, nu am închiriat nimic”. „Întâmplător, clienții sunt majoritatea din Suceava și din cauza aceasta s-a speculat. Pe linie regulată pot fi clienții de oriunde, din București, din Cluj, de oriunde. Asta a fost. Majoritatea erau din Suceava. Nu știu dacă sunt și din Bistrița”, a spus Roșu. El a afirmat că la volan era un șofer al firmei Roșu Tour Bistrița, dar cu care nu a putut lua legătura, acesta fiind internat în spital.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI