CS Universitatea II Suceava vrea să se întoarcă cu două puncte de la CSU Știința București

> Formația suceveană va întâlni mâine, de la ora 10.00, în deplasare, echipa bucureșteană
 

CS Universitatea II Suceava va juca, în etapa a XV-a a Seriei A a Diviziei A de handbal masculin, o rundă restantă, în deplasare, pe terenul formației CSU Știința București. După eșecul cu HC Vaslui, tinerii jucători suceveni vor să-și ia revanșa în fața adversarilor lor din Capitală. Deși are nu mai puțin de 7 jucători accidentați, gruparea suceveană este favorită în acest joc. „Lipsa de efectiv ne-a dezavantajat clar în fața celor de la HC Vaslui. Să sperăm că de această dată, chiar dacă ne lipsesc șapte jucători, vom reuși să facem față unei formații mai modeste. Mai avem un meci restanță în compania celor de la ACS Interhandbal București și așteptăm ca federația să hotărască când vom disputa acest joc care va avea loc la Suceava”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. Tot în etapa a XV-a a Seriei A se vor mai juca meciurile: ACS Interhandbal București – „U” Târgoviște LPS Piatra Neamț – CSM 2010 Bacău „U” Galați – CSȘ Călărași Dinamo București – Poli Iași HC Vaslui – ASC Teleorman Alexandria

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI