Candidatul USL pentru Primăria Suceava s-ar putea numi Ovidiu Doroftei

Fostul prefect interimar al județului Suceava, Ovidiu Doroftei, ar urma să fie desemnat, duminică, candidat al USL pentru funcția de primar al municipiului Suceava, conform unor surse liberale prezente la ultima ședință a Biroului Permanent Județean al PNL Suceava.
 

În urma unui vot consultativ dat în cadrul Biroului Județean al PNL Suceava, Ovidiu Doroftei a obținut 5 voturi, în timp ce concurentul său direct, vicepreședintele PNL Suceava Ilie Niță, a obținut cu un vot în minus. La scrutinul din interiorul PNL Suceava au mai participat și consilierii locali liberali Vasile Mocanu și Corneliu Vornicu, ei neadunând prea multe voturi. În aceste condiții, când Ilie Niță este cercetat penal pentru furt și are un trecut politic destul de sinuos, fiind, pe rând, președinte al PD Suceava iar apoi al PRM, din ambele funcții plecând în urma unor scandaluri de pomină, este foarte probabil ca Doroftei să fie opțiunea PNL Suceava pentru candidatura la funcția de primar al Sucevei. Ovidiu Doroftei a fost timp de câteva luni, în toamna anului 2008, prefect interimar al județului Suceava, în perioada în care liderul județean al PNL, Alexandru Băișanu, a candidat fără succes pentru Camera Deputaților. După ce a fost înlocuit din funcția de prefect, Doroftei l-a ajutat pe Alexandru Băișanu să devină președinte al Organizației Județene Suceava a PNL, după care a plecat timp de 3 ani în Anglia, la muncă. La plecare, Doroftei a lăsat să se înțeleagă că nu mai este în relații foarte bune cu Băișanu, deși deținea 5% din acțiunile de la firma părinților lui Alexandru Băișanu, care deține licența pentru televiziunea Plus TV.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI