De la Marea Unire, la Republica Moldova

România a scris în anul 1918 un capitol de istorie pentru viitorul ei. Ostașul român, de la vlădică la opincă, a făurit România Mare. Anul 1918 a fost fixat pentru viitorime în universalitatea istorică.

 

Românii basarabeni au dovedit încă o dată, ca de atâtea ori, că sufletul lor a rămas legat de memoria străbunului Ștefan cel Mare și Sfânt. Au fost primii care au reîntregit pământurile lor cu țara mamă, ocupate samavolnic de Rusia Țaristă în anul 1812. Ei au biruit răul cu sufletul lor, cu tăria lor morală. Nu au mai vrut să fie sclavii neamului slav. 106 ani de robie țaristă au însemnat umilință și moarte. Ocupantul rus a vrut să șteargă ființa românească dintre Prut și Nistru. Prea bine îi era ocupantului și prea rău îi era românului. Prea bogatul pământ, prea blânda climă îi pria moscalului. Basarabia a fost împânzită cu neamul slav și cu popoare aduse din fundul Asiei. Suferința românului basarabean face parte din epopeea ființei românești. Cei 22 de ani de reîntregire au însemnat peste un veac de împlinire și idealuri. Anul fatidic 1940 aduce violența, sărăcia, suferința în viața românilor basarabeni. Deportările, foametea, dezrădăcinarea de locurile natale sunt semne ale forței malefice a ocupantului sovietic. Istoria este rescrisă de cotropitorul sovietic. Cărțile sunt arse. Ruguri cu flăcări de lacrimi ard sufletele românilor căzuți sub ocupația bolșevică. Teroarea roșie, NKVD-ul-KGB-ul, reîntronează puterea morții. Frica e cuvântul de ordine. Pușcăriile Siberiei sunt supraaglomerate cu românii basarabeni. Siberia devine un cimitir pentru sute de mii dintre ei. Stalin, tiranul roșu, cască gura iadului pentru a ucide și a face iadul mai încăpător pentru popoarele supuse, uitate voit de cei care au lăsat țările Estului Europei în mâinile lui. Imperiul roșu s-a lățit ca o ploșniță îmbuibată cu sânge. Pedeapsa cu moartea devenise un fapt divers pentru cei de la Kremlin. Ucigași notorii născuți cu gena crimei în ei ucideau fără milă copii, femei, bătrâni. Ucideau tot ce li se părea lor că un gest îi poate supăra, sau pur și simplu dacă nu le plăcea de ochii celui care îi privea. Prin suferința îndurată, românul dintre Prut și Nistru reușește să-și cristalizeze gândurile cu tot ce a mai rămas în memoria sa, istoria neamului său. El a acumulat experiența unei vieți pline de privațiuni. Anii de ocupație au însemnat toți atâția ani de speranțe zadarnice. Suferința l-a purificat prin durere. Românul basarabean este un Iov pentru ființa românească. Românii din țară ar trebui să aibă mai multă înțelegere pentru el. Dureros este faptul că cei din țară îi numesc ruși, deși o parte dintre aceștia sunt mai români decât ei. Așa se întâmplă și cu cei din nordul Bucovinei. Românii basarabeni aparțin genetic Europei. Prutul nu trebuie să delimiteze granițele UE. Granița în cazul de față înseamnă a da loc la interpretări ambigue, la delimitări care pot crea falii adânci între românii de pe malurile Prutului. Și au venit anii de redeșteptare națională, de luptă cu hidra roșie. În acei ani de eroism și de un curaj nebun, românii basarabeni s-au simțit mai puternici, curajoși, înfruntând chiar și moartea care putea lovi oricând. Anul 1991 a fost anul izbăvirii. Dar nu a fost posibilă reunificarea așa cum a fost cea din anul 1918. Căci harta lumii fusese deja trasată de Marile Puteri, care își păstrează zonele de influență. Dar, încă o dată, Basarabia este trecută prin calvarul dictaturii comuniste o dată cu revenirea lor la putere în anul 2000. Tot ce gândea românul basarabean frumos despre libertate se năruie ca un castel de nisip. Comuniștii lui Vladimir Voronin țineau cu tot dinadinsul ca Basarabia să redevină o colonie rusească. Au existat voci vii care au ținut să țină trează memoria românilor basarabeni. Ele au fost vocile ființei românești care nu s-au lăsat intimidate și cumpărate cu arginții lui Iuda. Scriitorii au fost cei care au ținut ca Basarabia să fie europeană și nu asiatică. Astăzi, situația este cât se poate de umbroasă. Ar trebui să se înțeleagă de către fruntașii care formează AIE că, dacă nu vor fi alături de populație, vor dispărea. Încă există pericolul viu ca regimul lui Voronin să revină la putere, mai ales acum când populația dintre Prut și Nistru se află într-o criză economică și de conștiință, când forțe ascunse vor să dicteze în ce grai se poate vorbi, această forță voind ca limba română să fie limba moldovenească, când Tiraspolul este cu ochii pe fiecare intelectual care este pentru ei, pentru Tiraspol, inamicul numărul unu. Nu înțelegem cine și de ce se caută un dușman în rândul Alianței. Modelul Mihai Ghimpu, fost președinte al Republicii Moldova trebuie luat ca exemplu și de actualul președinte interimar pentru a da încredere românului basarabean că poate păși în Europa cu fruntea sus. Dacă actualii guvernanți nu vor înțelege că trebuie să lase deoparte orgoliile și vânarea posturilor de conducere din ministere și instituții, șansa de câștiga alegerile este nulă.