Se cumpără valută

Căderea puternică a acțiunilor de la BVB, cauzată de panica ce i-a cuprins pe investitori, a declanșat un val de cumpărări de valută, provocând deprecierea leului.
 

Din punctul de vedere al pieței valutare principalul eveniment îl reprezintă depășirea de către francul elvețian a pragului de 4 lei, cursul urcând ieri, de la 3,9173 la 4,0221 lei, mai sus cu peste 17,5% față de începutul acestui an. Creșterea este consecința aprecierii, pe piețele internaționale, a francului față de euro până la un raport de 1,048, menținerea aversiunii față de risc putând aduce cele două monede la paritate. Pentru cei care au luat credite, în urmă cu doar doi ani, situația este mult mai tragică, deprecierea leului fiind de peste 80%. Faptul că investitorii caută refugii cât mai sigure, așa cum este aurul, a făcut ca la Londra prețul unciei să urce la aproape 1.800 de dolari, fixingul de dimineață fiind stabilit la 1.770 dolari. Cursul euro a crescut ca o consecință a majorării cererii de valută, de la 4,2442 la 4,2670 lei. Deschiderea s-a realizat în creștere față de luni seară, în jurul pragului de 4,25 lei. Presiunea pe cumpărare a avut ca efect atingerea, la jumătatea zilei, a unui maxim de 4,2750 lei, pentru ca apoi cotațiile să scadă sub pragul de 4,27. La sibex.ro, prețul euro urca pentru septembrie la un maxim de 4,31 lei iar pentru martie 2012 la 4,3125 lei. Dolarul american a crescut la rândul său de la 2,9768 la 2,9892 lei. La rândul lor monedele din regiune se depreciau față de euro, cea poloneză coborând de la 4,066 la 4,126 zloți iar cea maghiară de la 274,2 la 278,1 forinți. Raportul euro/dolar fluctua ieri, până la ora 14:00, între 1,4154 și 1,4287 dolari, în timp ce la Sibiu tranzacțiile pe septembrie se realizau la 1,4202 – 1,4273 iar pe decembrie la 1,4260. Pentru octombrie prețul futures al unciei de aur urca de la 1.754,1 la 1.768,9 dolari. (RADU GEORGESCU, Domus M&D)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI