Orest Onofrei ar vrea ca Guvernul PDL să schimbe macazul și să facă politică de dreapta autentică

Prim-vicepreședintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a ajuns la concluzia că Guvernul PDL – UNPR – UDMR ar trebui să treacă de la etapa de limitare a cheltuielilor la cea de creștere a veniturilor prin stimularea mediului de afaceri și asta pentru că un guvern de dreapta nu trebuie să fie etichetat drept „dușman al oamenilor de afaceri”.
 

Orest Onofrei consideră că etapa de limitare a cheltuielilor publice trebuie depășită prin politici de creștere a veniturilor bugetare. „Etapa de a limita cheltuieli, măsură care, deși grea și dureroasă, s-a dovedit benefică, trebuie depășită. Unele țări abia acum încep să adopte măsuri de austeritate, dar austeritatea pur și simplu nu este suficientă pentru redresare și creștere economică. Trebuie să trecem în noua etapă, cu măsuri pentru creșterea veniturilor bugetare”, s-a exprimat Orest Onofrei într-o întâlnire cu presa. Din perspectiva parlamentarului sucevean, reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor bugetare este binomul pentru o creștere economică sănătoasă, el apreciind că o creștere a veniturilor la buget se poate face doar prin măsuri active de stimulare a mediului de afaceri. „Insist și pledez în continuare ca PDL să-și onoreze una din promisiunile din campania electorală privind introducerea principiului egalității părților în relația dintre stat cu mediul de afaceri”, a ținut să precizeze senatorul PDL de Suceava. El a mai arătat că, în prezent, dacă un contribuabil nu plătește obligațiile față de stat, statul are pârghii – pe care le-a întărit – să constrângă contribuabilul să plătească, dar contribuabilul nu are nicio pârghie să oblige statul să-și onoreze la rândul său obligațiile. „Neaplicând acest principiu, statul s-a dovedit principala cauză în falimentarea multor agenți economici”, a mai spus Orest Onofrei. El a mai arătat că un guvern de dreapta poate să susțină programe sociale doar atunci când suportul financiar pentru aceste programe este finanțat prin stimularea economiei și nu din acțiuni coercitive, controale și amenzi. „Un guvern de dreapta trebuie să elimine eticheta de dușman al omului de afaceri. Dacă statul nu poate să-i ajute foarte mult, măcar să nu-i încurce. Soluția nu este cât mai multe echipe mixte de control, ci cât mai puține arierate ale statului către agenții economici”, a mai declarat senatorul. El a mai constatat că s-a ajuns într-o situație paradoxală, mulți agenți economici fiind acuzați că dau mită pentru a obține contracte cu statul, când de fapt aceste contracte îi duc spre faliment.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI