„Intimidare jalnică, fără suport”

Secretarul BP al Camerei Deputaților, deputatul PD-L Dumitru Pardău, reclamă faptul că ședința de ieri a BP nu s-a putut ține din cauza absenței reprezentanților PNL și PSD

 

Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău, a criticat ieri absenteismul reprezentanților PNL și PSD de la ședințele Biroului Permanent al Camerei Deputaților și consideră inacceptabilă și nepermisă această atitudine, ca o dovadă a lipsei de respect față de colegii din Biroul Permanent, cât și față de cei care i-au mandatat să-i reprezinte în această structură de conducere. „Este o atitudine care demonstrează că cei doi președinți proaspăt aleși, Victor Ponta și Crin Antonescu, pun problemele din propriile partide mai presus decât activitatea Legislativului acestei țări. Am ajuns momente în care aceștia, cu toate că sunt majoritari, ignoră ședințele Biroului Permanent. Joacă teatru ieftin, încearcă un gen de intimidare jalnică, fără suport”, a apreciat Pardău.
El a arătat că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaților, Biroul Permanent “pregătește și asigură desfășurarea în bune condiții a lucrărilor Camerei Deputaților” și a cerut deputaților PSD de Suceava să ia atitudine față de modul în care acționează colegii lor, iar dacă nu o vor face, înseamnă ca sunt de acord cu acest mod „nepoliticos și obraznic” de “lucru” în Camera Deputaților.
Pardău consideră că cei doi președinți de partide, Victor Ponta și Crin Antonescu, „gândesc învechit, mișelește și practică un sport la modă în partidele lor, pase de șicane”. El arată că PD-L va participa la ședințele BP, iar în plen va asigura cvorumul, pentru că România trece prin momente dificile, care trebuie să fie tratate cu foarte mare responsabilitate și nu prin fugă de răspundere, așa cum procedează parlamentarii PSD și PNL. „Parlamentarii PSD și PNL nu participă la ședințele de plen, deși acesta le este serviciul, slujba plătită din bani publici”, a mai spus Pardău.
Ședința BP al Camerei Deputaților nu s-a putut ține, ieri, din lipsă de cvorum, deoarece reprezentanții PNL și PSD au absentat, a anunțat secretarul Camerei Sever Voinescu (PD-L), menționând că liberalii și social-democrații blochează pentru a doua oară activitatea BP.
Președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, i-a invitat pe liderii grupurilor parlamentare, marți, la o discuție pentru deblocarea situației determinate de absența deputaților PSD și PNL de la ședința de luni a BP al camerei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI