Ca să nu se zică că din stăpânirea de 500 de ani a turcilor asupra Țărilor Române nu am luat decât halva, baclava și sarma (tradiționalele sarmale românești!), s-a scos din tolba prăfuită a sultanilor procedeul de a-i recupera pe domnii maziliți care erau duși în surghiun, undeva prin Turcia de astăzi, asigurându-li-se, pentru ei și familiilor lor, casă și masă – tainul sultanului.
Procedeul era benefic: sultanul avea o rezervă de domni, îi amenința pe cei în funcție, iar cei ținuți într-o detenție suportabilă nu mai puteau unelti, umblând cu pâra pe la Sublima Poartă. Mazilitul Mihai Hohenzollern, absolvent al facultății de făcut regi din Ciorogârla, a primit tainul acestei țări pentru el și familia lui în care l-a cooptat și pe prințul Duda de Șorogari, Bahlui și Râpa Galbenă, din mâna republicanilor PSD-iști, gest politic care lor le-a afectat obrazul, iar nouă, punga. Individul care răspunde de fericirea persona-lă a Margaretei nu se mulțumește numai cu acest rol, vrea să ne aducă fericirea la toți, se simte chemat să se încolăcească ca șarpele pe gâtul Țării, despre care crede că-i este datoare cu ceva. Casa Regală, instituție care nu există decât în mintea rătăcită a celui care a fost pus rege de Ion Anto-nescu și a unor vagi umbre distilate de vălmășagul istoriei, și a câtorva mai tineri, regaliști din snobism, nu și-ar da atâta cu stângul în dreptul dacă o samă de apelpisiți și apelpisite de pe la toate televiziunile n-ar promova cu aplomb găunos și păgubos pe majestateasa, regele Mihai și pe altețele lor de cum vor să-și zică, treaba lor, dar de ce prințul Duda de România? Actorașul, se vede treaba, a jucat rolul cerșetorului și acum joacă rolul prințului, a confiscat o parte din România și se pregătește să încalece Carpații, Dunărea și Marea, că Margareta nu-i mai ajunge. Ne este dat să fim bătaia de joc a unui parvenit cu ifose princiare, când adevărații prinți duc o existență modestă și anonimă, deși ar avea tot dreptul să se afișeze cu întreg trecutul și prezentul lor. În afară de prințesa Caragea, care se dă în stambă cu un homosexual, toți urmașii marilor familii românești își văd de treabă, fac ceva util, nu așteaptă pomeni naționale și nu vor să fie întreținuți. Ei, urmașii ilustrelor familii Ghica, Știrbei, Sturza, Cantacuzino, mai bine mor de foame decât să stea cu mâna întinsă și au știut să-și ducă amarul, sărăcia și necazul cu demnitate. Nu pot să-mi închipui un Cantacuzin cerșind demnități, ranguri și proprietăți de la țara pe care au servit-o așa cum au socotit ei că este mai bine. De la Șerban Cantacuzino, domn în Țara Românească între 1678-1688, ne-a rămas un monument de limbă și cultură româ-nească, Biblia lui Șerban, Biblia de la București (1688). Din familia imperială bizanti-nă a făcut parte au alt ilustru învățat: Constantin Cantacu-zino, Stolnicul. Amatorii de genealogii ar trebui să compare Cantacuzinii cu Hohen-zollernii. Cine au fost unii și cine au fost ceilalți. Și totuși, niciun Cantacuzino nu-i prinț de România. Duda este. Îl știți pe prințul Sturza, cel care – zi-ce Ilie Năstase – juca mingiuca de tenis prin Elveția? Nici el nu-i prinț de România. Duda este. Un alt prinț Ghica(?), arhitect sau pictor, adus de doamna Eugenia Vodă la una dintre puținele emisiuni bune de pe televiziunile noastre, nici nu vrea să se știe că există. Este un prinț autentic, dar nu-și zice de România. Duda își zice fără rușine, fără complexe, ca și cum ar fi un porfirogenet căruia gena care dă simțul măsurii a luat-o razna. Acum, că se apropie 10 mai, vă propun un exercițiu de memorie, dacă binevoiți să acceptați că monarhia străină e un accident nefericit în istoria noastră. Răspundeți, dacă știți, ce averi a acumulat Al. I. Cuza în 7 ani de domnie? Comparați acumulările lui Cuza cu cele ale lui Carol I. În dreptul lui Cuza trecem palatul de la Ruginoasa, pierdut. Doamna Elena Cuza avea moșia ei de la Solești și a trăit săracă, până în 1909, la Piatra Neamț. Ce trecem în dreptul lui Carol I? Domeniile Casei Regale – 112.000 ha, curți, acareturi, personal, palate – Peleșul cu mobilier, obiecte de artă, bijuterii, alte palate și proprietăți, conturi bancare, în timp ce armata României, cu care voia să intre în război de partea Germaniei și Austro-Ungariei, nu era nici instruită, nici dotată. Cedarea averilor poporului român către Mihai Hohenzollern, față de care Țara nu are niciun fel de obligații, este una din marile inepții ale diriguitorilor acestei țări umilite și care completează panoplia de greșeli postdecembriste. Și acum cireașa de pe tort: Duda candidează la președinția României. Și ce? au zis unii, e cetățean român și, conform Constituției, poate candida. Da, așa este. E un cetățean român cu privilegii speciale și Dumnezeu știe cine-i în spatele acestui prinț, ieșit de prin desuurile Margaretei. Candidatura lui Duda e o acțiune cu bătaie lungă și a fost gândită în capetele înfierbântate ale celor care vor să restaureze monarhia. În primul rând, ex regele, care și-a făcut socoteala că românii îl vor aștepta cu brațele deschise și-i vor oferi coroana și tronul, l-a împins pe ginerică în față care, odată ajuns președinte, îi va ceda prerogativele puterii neveste-si. Trepădușii regali sunt, de asemenea, în spatele acestei tărășenii și sunt gata să susțină sub jurământ că Duda este os domnesc și nu va fi deci prinț consort, va fi rege! Și unii oameni politici, bine înfipți în economia românească, urmărind ceva numai de ei știut, sunt gata să-l sprijine pe Duda. Curios este că aceștia aparțin liberalilor care, în anumite momente tensionate din istoria Țării, s-au declarat sus și tare împotriva lui Carol al II-lea, recunoscut drept „creanga putredă a monarhiei”. Un partid liberal de dreapta și monarhist, deja e prea mult. Mai adăugăm că liberalii au propriul lor candidat, așa că poziția unora dintre ei nu poate fi decât un afront făcut șefului de partid, Crin Antonescu. Pe lângă susținători, Duda are și adversari redutabili: toți cei care și-au legat speranțele și interesele de actualul președinte. Băsăscienii ar avea prea mult de pierdut ca să-i facă ochi dulci lui Duda. Nici măcar nu pot zice că-l contrapun pe Duda lui Geoană. Șeful PSD-ului, beneficiind de o poziție de invidiat – și la guvernare și în opoziție –, speră că Duda va rupe numai din electoralul liberalilor și pedeliștilor, ceea ce explică atitudinea neutră a pesediștilor față de îndrăzneala lui Duda de a cere și mâna României. Discursul candidatului Duda, care nu-i omul unui partid, este omul României și al fostului rege, ne spune că nu trebuie să ne temem de o schimbare, că va învăța și rolul de președinte. S-ar putea întâmpla ca electoratul mințit de prea mulți ani, înșelat, prostit, dus cu preșul, să devină indiferent și să-și spună: „Ce vom pierde? Hai și cu Duda!”. Rămâne să vedem cum va crește Duda în sondaje, de la 3% la cât trebuie pentru a se instala la Cotroceni. Oare de ce n-o fi încercat Duda la europarlamentare? Te pomenești c-o fi zis că nu-i de demnitatea lui! Era și un exercițiu de sondat opinia publică care poate să-ți spună să cobori cu picioarele pe pământ. Și, totuși, e mare grădina lui Dumnezeu, bătucită cu prinți!
Comentarii