Ouăle încondeiate ale Luciei Condrea, ouăle de la Moldovița care străbat Europa

După ce am cunoscut-o pe Otilia Mahu la Ciocănești, la Festivalul ouălor încondeiate, unde a obținut Trofeul, am dorit s-o cunoaștem și pe mama ei, Lucia Condrea, la acea vreme plecată în Franța pentru a participa la o expoziție. Așadar, am fost la Moldovița, la muzeul de aci, unde sunt expuse peste 1.000 de ouă, și am cunoscut-o pe dna Lucia Condrea, care ne-a întâmpinat cu ospitalitate. Mai erau câteva ore și gazda noastră trebuia să plece la lu-cru, deși era duminică. Lucia Condrea este o artistă în arta încondeierii ouălor, dar are și un serviciu de la care nu poate lipsi, este controlor de tren de călători.
 

La parterul muzeului, câteva ocnițe (firide) în care ouăle erau aranjate pe sec-țiuni. În fața celeia cu ouă din zona Moldovița, Lucia Con-drea ne-a spus că este „o zonă de etnie huțulă, ucraineană, etnie din care provin și eu. Sunt mândră de acesta și oriunde am fost în expoziții am reprezentat cu cinste zona”. Am vizionat apoi o altă secțiune, despre care am aflat că este chiar a Luciei, în care sunt evidențiate 6 tehnici de lucru. Apoi, la etaj, unde ne-au încântat privirea „ouă obținute în urma schimbului cu alți încondeietori în cadrul unor expoziții, târguri și concursuri internaționale”, după cum ne-a spus gazda. Secțiunea „de folclor” a preocupat-o foarte mulți ani pe Lucia, a făcut o selecție a celor „mai grozave ouă care s-au încondeiat în trecut”. Iar „eu mă consider un continuator al acestor lucrări și un păstrător de tradiții. În decursul anilor, mai ales după revoluție, încondeierea ouălor a devenit o industrie și de aceea am încercat să stopez într-un fel evoluția acestui flagel. Sunt aici niște lucrări excepționale făcute de mari artiști ai tim-pului… M-au preocupat în-deosebi arta tradițională, tapi-seria, țesăturile și aș putea spune că, în zona noastră, țesutul, broderia sunt foarte prețuite”, ne-a spus artista. Într-o altă secțiune, Lucia Con-drea a aranjat ouăle, lucrate în așa-numita tehnică a bati-kului, în funcție de nuanțe. Lucrează exclusiv „batik” (tehnica cerii de sorginte ucra-ineană). „Toată lucrarea mea este în ceară. Am creat cinci tehnici de lucru: «tradițională» (în culori), «grafică alb-ne-gru», «tehnica antichităților» (inspirată din… plafoane, pa-vaje și coloane), «dantelărie» («goblen» pe ou) și «ceară în relief cu culori», începând de la maro, verde, roșu, bleu”, ne-a spus Lucia Condrea. Și ne-am dat seama că, de fapt, vom fi având de-a face cu… „arta Condrea”! În 15 ani, 80 de expoziții internaționale „Am încercat să dau o va-loare de excepție unui exponat și numai așa am putut să am o trecere în lumea artei. În ma-rile expoziții, mă confrunt cu o concurență fantastică, mai ales că cei mai mari artiști au galerii la Paris, la Berna ș.a.m.d. În tehnica cerii, a ba-tikului, sunt singurul euro-pean care am fost nominalizat și am primit trei premii numai în Franța, alt premiu la Milano, în Italia. Nominalizări au fost foarte multe, din păcate regret faptul că în Germania, în Austria, în Elveția nu se dau pre-mii, acolo sunt doar recompense în valori materiale, iar aceste valori nu sunt publice și, din păcate, nici eu nu pot să le dezvălui. Eu sunt singu-rul român participant în expo-zițiile din Franța”, ne-a spus artista. Recent a obținut premiul al doilea, al publicului, la Tours. În 15 ani consecutivi, Lucia Condrea a participat la 80 de expoziții internaționale. Ambiția pusă la încercare… …Lucia ne-a spus că de mi-că a fost „un copil rebel”. Toți vecinii și rudele se întrebau ce va face când va ajunge mare. Până la 20 de ani a cântat muzică populară, dorindu-și chiar să ajungă solistă de muzică populară. Însă nu a reușit să ajungă la Conservator pentru că… așa a fost să fie, iar primul examen a fost la CFR. Aici a fost admisă cu brio și, acum, după 30 de ani, lucrează la Serviciul de control trenuri de călători. „După ce am ajuns să umblu prin toată zona, îmi schițam singură modelele, erau unicate pentru că mi-au plăcut foarte mult desenul tehnic și cari-catura… Problema cu ouăle a fost deosebită. Ofeream ouă, ani de-a rândul, unor prieteni, exponate pe care le primeam de la cea mai mare artistă a vremii, Elena Tașcan, a cărei dispariție o regret. Ea a fost o profesoară de excepție pentru toată zona. Prin 1992 am venit la dumneaei cu speranța că îmi va putea lucra în câteva zile câteva ouă pentru prietenii mei. Nu s-a putut și atunci doamna m-a reprogramat după Sfintele Sărbători de Paște. Eu am fost un pic su-părată… Atunci mi-am spus: lucrez caricatură, grafică, lasetă, goblenuri, împleti-turi… Și nu pot să fac și ouă? Am luat din vecini o chișiță, ceară și, pe ouăle crude din fri-gider, am început să schițez. Mi-am dat seama că mâna merge foarte repede, într-o lună de zile aveam făcute câteva ouă și am venit la doamna să mi le vopsească. Doamna a spus că am lucrat extraordinar! Le-a vopsit, le-a decopertat de ceară și mi-a spus că o să ajung departe”, ne-a mărturisit Lucia Condrea. Prima expoziție – la București După acest episod, în de-curs de două luni, Lucia Condrea a reușit să vândă ouă, la Mănăstirea Moldovița, străi-nilor, iar, după aproape un an, a fost remarcată de primarul de atunci, dl Negură, care a informat-o despre organizarea unei expoziții la București, unde Lucia, împreună cu o doamnă care lucra de apro-ximativ 20 de ani în domeniu, a plecat. Și a obținut locul I la Interbalcan București, concurs la care au participat 9 țări din Balcani! Am aflat că suc-cesul la acea expoziție a re-zultat din ineditul lucrărilor. „Am venit cu grafică, eram specialistă în alb-negru, și am terminat ouăle în ceară arsă în negru, deci ouă în alb-negru. Aceste ouă au fost remarcate de juriu, ca și cele cu ceară în relief, ouă pe care eu le-am considerat neterminate… Tocmai, spre surprinderea mea, aceste ouă au fost foarte apreciate! Drumul spre Occident La București, Lucia a întâlnit persoane preocupate de arta tradițională, care au in-vitat-o la o expoziție la Köln. „De la această expoziție a pornit drumul meu spre Occident. Am fost foarte bucu-roasă, dar, din păcate, nu am avut materia preparată pentru primăvara următoare, mi-au trebuit două-trei luni până să mă pot prezenta la prima mea expoziție internațională. Am mers în Belgia și apoi în Germania, la Stuttgart, unde, spre uimirea mea, am câștigat o faimă extraordinară. De la aceste expoziții internațio-nale, în fiecare an am fost selectată pentru alte expoziții internaționale. În fiecare an m-a preocupat noutatea, iar «stilul Condrea” s-a contu-rat”, ne-a spus artista. De când lucrează, Lucia a încondeiat peste 10.000 de ouă, care, în ultimii ani, au devenit valori. „Poate am făcut și dubluri, am făcut și ouă copiate după lucrările ori-ginale la cererea publicului, dar cea mai mare parte din cele 10.000 de ouă au fost unicate și continui să fac unicate”, ne-a mai spus Lucia. Ouă împodobite… conform cererii ! În luna mai 2007, Universitatea de Arte din Iași, împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și actualul patriarh al României, pe atunci mitropolitul Daniel, au orga-nizat o expoziție în Sala Gotică a Mănăstirii Trei Ierarhi la care încondeietoarea din Moldo-vița a participat, bucurându-se de succes și aprecierea spe-cialiștilor, expoziția fiind considerată cea mai valoroasă expoziție de autor în arta decorării ouălor. Tehnica batik și elementele din vechea tradiție bucovineană a orna-mentării oului de Paște au fost apreciate de rectorul Universității de Arte „George Enes-cu” din Iași, prof. univ. dr. Viorel Munteanu, de artistul grafician prof. Dragoș Pătrașcu și de prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, renumit etnolog. „Uneori m-am gândit că nici nu am cu cine să concurez… Concurența extraordinară este în străinătate, unde fiecare stand are o valoare excepțio-nală”, ne-a spus Lucia Condrea. Cunoaște gusturile euro-penilor și a ajuns să lucreze pentru fiecare public, pentru ceea ce se cere. „Această lu-crare a fost făcută pentru pu-blicul belgian, pentru că bel-gienii au broderii și împle-tituri care seamănă cu bro-deria și cusăturile românești. Atunci am spus că trebuie să fac pentru publicul belgian aceste dantelării”, ne-a ex-plicat ea, pe modelul unui ou. Lucia recunoaște că, fără sprijinul familiei, nu ar fi reușit să facă atâtea Soțul a ajutat-o enorm, a încurajat-o tot timpul, iar fiica, încă de mică, a fost preocupată de arta încondeierii ouălor. „Mi-a făcut multe necazuri, mi-a ars chișițe, mi-a înnegrit camera, pentru că pe vremuri nu erau reșouri cu termostat, așa că am fost nevoită să lucrez la sobă, la aparate rudimentare de în-călzit ceara”. Lucia s-a pre-ocupat foarte mult de fiica sa și, drept dovadă, în acest an a obținut trofeul unui festival național. Așadar, în spatele unor astfel de rezultate se ascunde o muncă foarte grea. În acest an, Lucia Condrea deschide o școală de vară „Sunt un ambasador al locului și deschid această școală de vară aici, în muzeu. Astfel, Moldovița va fi cunoscută mult mai mult” – ne-a mai spus Lucia Condrea, căreia i s-a propus recent să devină membră a Uniunii Artiștilor Plastici, secțiunea Folclor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI