Fotbal

Arbitrul Laurențiu Melniciuc – suspendat până la finalul campionatului. Lucian Hreamătă – suspendat 9 luni!

În Comisia de Disciplină a Arbitrilor din 13.03.2008 au fost luate în discuție următoarele cazuri: 1. Arbitrul asistent Melniciuc Laurențiu (Suceava), la jocul Minerul Iacobeni-Ciocănești – Dorna Vatra Dornei, liga a IV-a, seniori, a primit nota 5,5 din partea observatorului, pentru aprecierea greșită a ofsaidului la scorul 2-2, minutul 85, anulând în mod eronat golul înscris de echipa oaspete. Comisia hotărăște sancționarea arbitrului asistent Melniciuc Laurențiu cu reținerea de la delegări până la sfârșitul campionatului ediția 2007-2008, începând cu 14.03.2008.
 

2. Arbitrul Hreamătă Lucian (Fălticeni), la jocul de copii CS Gura Humorului – Rarăul din data de 8.03.2008, nu a permis începerea partidei întrucât nu a acceptat viza medicală valabilă (octombrie 2007) de pe carnetele de legitimare ale jucătorilor de la Rarăul. Același arbitru, la jocul FC Pojorâta – Bradul Vama, liga a V-a, din data de 9.03.2008, a avertizat un jucător de la echipa gazdă care era trecut în raportul de arbitraj ca jucător de rezervă. Comisia hotărăște sancționarea arbitrului Hreamătă Lucian cu 9 (nouă) luni suspendare, începând cu 14.03.2008. 3. Arbitrul Prodan Dorin (Gura Humorului), pentru jocul Bradul Vama – Steaua Dumbrăveni, liga a V-a, din 2.03.2008, a trimis raportul de arbitraj cu întârziere (7 zile) organelor competente. Comisia a hotărât sancționarea arbitrului Dorin Prodan (Gura Humorului) cu 2 (două) etape de suspendare (începând cu 17.03.2008).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI