Am citit și am zis, ca „cel ardelean care privea girafa din grădina zoologică de 10 ceasuri și tot repeta: Apăi domnucule, nu poa’să fie adevărat!” Uite așa „te bagă în sminteală câte unii” și-ți cară la „aghioase” pe spinare ca să găsească vinovatul, că, vezi matale, vina nu stă în desfrânare că „nu te-ai căsătorit la biserică”, ea stă în capul „popilor” și de aceea „madam nu crede în ei!”, dar o spune și altora, ca să-i „țâie companion”, cum ar zice cel care ne-a și pus în „discuțiune!”
Nu trece bine adierea acestei supărări făcută doamnei de „preoții cei răi” taman în zi de „Sf. Trei Ierarhi,” că ne dumirim mai „de Doamne ajută” citind un articol „eveniment” din ziarul „Ziua”, la distanță doar de o zi, care ne spune: „Expresia mama și tata, interzisă în Marea Britanie”2. Și… eu care credeam că trebuie să se interzică sudalma „mă’ta și tat’tu”, pentru a deveni mai aproape de normalitate! Care va să zică, cei ce „nu sunt duși de multe ori la Biserică”, pentru că nu cred în preoți, așa ca „madam”, nu-i vor mai lăsa pe copii să spună cele mai prețioase cuvinte din lumea aceasta, „mama” și „tata”, iar aceasta începe cu profesorii; ei fac educația și „nu trebuie să dea de înțeles că părinții copiilor sunt heterosexu-ali, …pentru a nu fi homofobi”, adică să nu se supere „cuplurile de același sex!” Dom’le, ăștia îți desființea-ză originile, ăștia’s „dracu gol!” Ce invenții satanice, ce expresii năstrușnice! Auzi? Să nu se mai spună băieților „fii bărbat!”, pentru ca „să nu se conformeze ideilor fixe în ceea ce privește genul, …să se prezinte drept model persoanele gay!”3. Un român neaoș, un țăran care nu are facultăți cu diplo-mă, dar are „școala vieții” și „cei șapte ani de acasă”, ce poate spune auzind aceste „drăcovenii”? Dacă-i ardelean ar spune: „No, o bolunzât!” Dacă-i moldovean ar spune: „Ucigă-i toaca!” Dacă-i oltean ar spune: „Fire-ar a dracu!” Și dacă-i european cu acte-n regulă ar spune: „Mucles, că nu ne mai dau nici un ban!”. Iată că totul se trage de la bani, „ochiul dracului”, care s-a deschis taman în „Ingli-tera” și care a băgat codița și-n mintoasa madam, ca nu cumva „popii” să mai spună ceva, că doar ei sunt de vină pentru toate. Acum lumina nu mai vine de la Răsăritul – Hristos, acum „lumina care este întunerec” vine de la Apus, și cine a „grăit” că „ăștia n-au mamă și tată” s-a dovedit înțelept, dar sunt convins că nici el, grăi-torul, nu s-a gândit cu ce vor înlocui pe mama și pe tata, pe de o parte, și, pe de altă parte, nici cum vor închide gura copilului care, atunci când deschide gura prima dată, strigă după „mama”. Toate se trag, fraților, de la căsătorie, dacă este sau nu, dacă ne-o însușim ca taină sau nu, dacă urmează calea firii sau nu, dacă… mai este rațiu-nea sau dacă nu cumva am ră-mas în ziua a cincea de crea-ție, pentru a păstra doar instinctul. Care va să zică, căsătoria face diferența între instinct și rațiune, între ziua a cincea – „a ființelor cu viață în ele” – (Gen. I, 20) și ziua a șasea, a omului asupra căruia „Domnul Dumnezeu a su-flat în fața lui suflare de viață”, capabil să „lase pe tatăl său și pe mama sa” pentru a „se uni cu femeia sa” și să „fie amândoi un trup!” (Gen. II, 7 și 24). Deci este limpede și fără echivoc: bărbatul și femeia „vor fi un trup” în care se împlinește căsătoria, înțeleasă de Sf. Pavel ca „Taină mare” (Efes. V, 32), în care iubirea unește pe cei doi, bărbat și femeie, după modelul unirii dintre Hristos și Biserică. În acest sens Apostolul socotește că unirea prin Taina căsătoriei împărtășește harul dacă este săvârșită „în Hristos și în Biserică”, după rânduiala pusă de Dumnezeu de la începuturile lumii. Auziși coană mare? Căsă-toria se face în Biserică, pen-tru că Izvorul harului de acolo se revarsă prin mâinile preotu-lui. Și, drept să-ți spun matale, ai greșit, dacă credința pe care o mărturisești este, sau nu, destinată preotului. Preotul nu este zeu ca să crezi în el, preotul este mâna prin care Dumnezeu lucrează, și aceas-ta este cu totul altceva. Mai mult, dacă un bărbat și o fe-meie nu se unesc în Biserică pentru a primi harul ca să poată deveni o unitate deplină, atunci ei trăiesc în păcatul des-frânării, deoarece primarul îți dă „o țâdulă” care te reprezintă doar pe lumea aceasta, pe când preotul îți dă „un zapis” vala-bil și pentru lumea cealaltă. Prinde, mă rog, a înțelege! Prin Taina căsătoriei, uni-tății ființiale i se dă harul răbdării, jertfelniciei, bunei cuviințe, păcii, iertării… și al iubirii care ține întreolaltă, astfel încât familia – mica Bi-serică, așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur – „să fie sfântă și fără de prihană” (Efes. V, 27). Poate fi socotită o „împre-unare” drept căsătorie? Nicidecum! Împreunarea valorea-ză cât o împerechere, și când vorbim de împerechere atunci mintea ne duce la văcuța din grajd, la cățelușa din ogradă sau la oricare alta dintre viețuitoarele care trăiesc și se înmulțesc după legea instinctului. Or, căsătoria presupune unirea a două entități diferite, femeie și bărbat, care devin „un singur trup”, iar această devenire își începe existența numai după ce primesc Taina cununiei. Nu ai primit Taina cununiei pentru motive „de ochi frumoși”, atunci însemnează că nu te-ai căsătorit, ci te-ai împreunat, însemnează că rămâneți doi pe mai departe și, rămânând așa, viața se rezumă la senzualitate, iar aceasta duce… la dracu! Tot la dracu vor merge toți cei ce uită de legea firii, de la care necuvântătoarele nu se abat niciodată; aceștia pervertesc firea umană sub pretextul „drepturilor omului”, pe care „le flutură” înaintea lui Dumnezeu cu ostentație. Este adevărat că din când în când sunt supuși oprobiului public și li se mai aruncă cu câte un ou sau cu câte o roșie în față – am fost tentat să spun obraz, dar aș fi greșit, pentru că nu mai au obraz -, dar ei, „în nerușinarea crasă cu care și-au pomăduit chipul”, o țin una și bună, bat la porțile satanei și cer: Ajută-ne, că românii sunt intoleranți, ne scuipă și ne spun cuvinte de ocară, ajută-ne, Europă, pentru că suntem fiii tăi! Știți ce ne spune Sf. Pavel? Ne spune: „Îndeobște se aude că la voi (adică la noi, nici mai mult nici mai puțin, ce mai, n.n.) e desfrânare, și o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomenește, …și eu, deși departe cu trupul, însă de față cu duhul, am și jude-cat, ca și cum aș fi de față, pe cel ce face una ca aceas-ta: …să dați pe unul ca aces-ta satanei, …nu știți că pu-țin aluat dospește toată fră-mântătura? Semeția voas-tră nu e bună!” (I Cor. V, 1-6). „Doar o vorbă să-ți mai spun”, zisa Pruteanului: Că-sătoria la primar și fără Taina Bisericii este un refuz categoric în a lucra cu harul lui Dumnezeu, or aceasta însem-nează că de aici și până în „Inglitera”, unde „legea trece pe la fundeni” și împotriva lui Dumnezeu, nu-i decât „o aruncătură de băț”. Da’ mai bine aș întreba: Ce culoare capătă obrazul unui „didactic englez” când va spune elevilor săi: „Copii, astăzi vă voi vorbi despre cele mai mari personalități homosexuale”, și va începe să înșiruiască „măscăricii Sodomei și Gomorei”? Oare glasul acelu-ia nu se va asemăna cu cel de la poarta casei lui Lot, care cerea imperativ: „Unde sunt Oamenii Care au intrat să mîie la tine? Scoate-I, ca să-I cunoaștem!” Ascultă acum și urmarea: „Iar Oamenii aceia, i-au lovit cu orbire de la mic până la mare, …și când s-a ridicat soarele, Domnul a slobozit foc din cer și a stricat cetățile aces-tea, …și pe locuitorii lor!” (Gen. XIX, 5, 11, 24-25). Ce drăcească lege! Să impui imoralul ca moral și să spui: „Trebuie să îi facem pe copii să înțeleagă că a fi homosexual nu este degradant, …luna ur-mătoare în școlile din insula britanică este luna lesbiene-lor, homosexualilor, …în istorie!” Cu adevărat „aceasta este pricină de scandilă” – vorba unui muntean din Bucovina, și, dragilor mei, dacă vi se face așa o propunere prin „onora-bilul nostru perlament”, apăi musai trebe puși pe fugă, că doar „noi suntem români” nu numai cu cântul, ci și cu ființa, „nevoia și necazul…”, că avem destule. Dar, vorba ceea: „Iapă albă-ți trebuia, că cea neagră nu trăgea!” Să ne întoarcem cu bună simțire creștinească la cumin-țenia copilăriei, ca să deschi-dem urechile pentru a lăsa slobod auzul, și glasul apos-tolesc să-și facă loc: „Luați seama cu grijă cum um-blați, nu ca niște neînțe-lepți, ci ca cei înțelepți!” (Efes. V, 15). De ce? „Pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neas-cultării!” (Efes. V, 6). Vreți să vedeți cum se mâ-nie Dumnezeu „pe fiii neascultării?” Mergeți să vedeți cum vin apele peste noi, să vedeți cum se deschide pământul și ne înghite casele, cum pornesc dealurile la vale și acoperă tot în drumul lor! Uitați-vă cum se împlinește vorba românului: „Când ai brânză nu-i bărbânță”, adică atunci când roadele pămân-tului se arată bune vin ploi ne-măsurate sau soarele pârjo-lește totul în cale. L-am mâniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre „firești”, să ne lepădăm de ele, să nu îngăduim ca „păcatele nefi-rești din import” să distrugă ființa umană, Inglitera să-și păstreze „frumusețile” ei dacă le vrea ocrotite de lege, iar Europa să ne lase-n pace cu sărăcia noastră. Dați, fraților, „valorile” Europei înapoi! Dar sunt valori? Doamne ferește! Nota bene pentru juriștii senatori, care, „în unanimi-tate”, au aprobat modificarea art. 1 din Codul Familiei astfel: „Familia are la bază căsătoria liber consimțită între un bărbat și o feme-ie”4, socotind imorală formula existentă, care făcea referiri la „căsătoria între soți”, formulă ce ascundea cu dibăcie porni-rile sodomenilor și gomore-nilor, arși de Dumnezeu cu foc din cer. Trebuie să știm că familia este sfântă doar dacă este întemeiată prin Sfânta taină a cununiei; are rol bine determinat în societate, de a întări moralitatea și de a da fii vrednici care să-i facă cinste, iar acest fapt obligă pe toți să o întărească și să o protejeze prin legi corecte ca pe o instituție fundamentală. Legiuitorii noștri trebuie să îngrădească „abuzul de libertate”5 și să îndrume prin legi bune, morale și drepte viața cetățenilor acestei țări, pentru că numai așa pot justifica mandatul cu care au fost învestiți. Legiuitorii „țin în mâinile lor” viitorul nea-mului românesc, și cum nea-mul românesc este creștin din naștere, ființa lui nu poate fi despărțită de Izvorul vieții, care este Dumnezeu. De aceea legile după care este guvernat trebuie puse în acord deplin cu Legea lui Dumnezeu. Așa stând lucrurile, ne punem întrebarea: Poate fi socotită lege „năzbâtia” pusă la cale în Anglia? Poate să întărească instituția familiei o lege care te oprește să spui mamă și tată? Categoric, NU! Această aberație este un afront adus moralității și deschide larg ușa pentru păcat, în disprețul Legii lui Dumnezeu, tot așa cum refuzul de a legiui căsătoria prin Sf. Taină a cununiei te afundă în „starea de păcat”. În acest sens, Sf. Clement Alexandrinul afirmă cu tărie că „numai căsătoria după lege este cea admisă și de aceea cei care fug de căsătorie, disprețuind-o, se îndepărtează de ea pentru a se sustrage obligațiilor aferente ei, care decurg din poruncile Domnului”6. Asemănătoare este în a-ceastă chestiune și poziția Sf. Ioan Gură de Aur, care con-sideră false motivele ce duc la refuzul căsătoriei și zice că „nici unul dintre acestea nu provine din vreo nece-sitate sau silă, ci toate din dispreț față de Creatorul, pentru că nu a creat Dum-nezeu natura noastră în așa fel ca să fim siliți a păcătui”7. Iată de ce în zadar se aruncă vina asupra preoților. Vina nu constă în faptul că „cineva nu crede în ei”, ci în „consuma-rea cu zel a păcatului des-frânării care rezultă din concubinaj”. Înțeleg să existe o adversitate față de un preot pentru varii motive, dar să refuzi Taina pentru că „nu crezi în preoți”, aceasta este o ofensă gravă adusă lui Dumnezeu, pentru că preoții slujesc Altarului, care stă între oameni și Dumnezeu. Îngăduiți, în loc de concluzie, să amintesc cuvântul unui eminent preot și teolog, scris cu puțin timp înainte de a fi aruncat în temnițele comuniste, unde de altfel și-a aflat sfârșitul: „Animalele trăiesc după legea instinctului, omul după legea libertății. Aici stă toată puterea gloriei omului, toată mărirea, dar și decăderea lui!”8 Și, stimată doamnă, știind de la Sf. Ioan Gură de Aur că „nici un sfat nu mai are vreo putere asupra celui deprins cu păcatul”9, o spun țărănește, că sunt țăran: dacă tot spui că ești credincioasă, apoi fă și dovada că este adevărat și „du-te, bre, la popă de te cunună”, ca să ai parte de Împărăția lui Dumnezeu, nu-ți prăpădi sufletul. Ca să poți spune: „soțul meu”, cunună-te! Pr. IONEL FILON 1 Di Bi, „De ce trăim, cât trăim”, art. publicat în Ziarul „Crai Nou”, anul XIX, nr. 4649 din 30 ianuarie 2008, pag. 15 2 R. Mircea, „Expresia mama și tata interzisă, în Marea Britanie”, http//WWW.ziua.ro/display.php?data=2008-01-31/id=232490/kw… 3 Ibidem 4 Andrei Dinu, „Senatorii juriști modifică Codul Familiei”, art. în ziarul „Curierul Național”, miercuri, 6 februarie 2008 5 Petre Țuțea, „Între Dumnezeu și neamul meu”, Ed. București, 1992, pag. 262 6 Pr. Dr. Constantin Mihoc, „Taina Căsătoriei și familia creștină”, Ed. „Teofania”, Sibiu, 2002, pag. 230 7 Ibidem, pag. 101 8 Pr. Ilarion V. Felea, „Religia culturii”, Ed. Arad, 1994, pag. 15 9 Pr. Dr. Constantin Mihoc, Op.cit., pag. 101
Comentarii