Câinele Nah şi-a făcut încă o dată datoria

Poliţiştii de frontieră de la PTF Siret, împreună cu vameşii, au descoperit recent încă două transporturi de ţigări de contrabandă dosite prin ascunzători, existente sau confecţionate, ale maşinilor.

cainele-nahJoi după-amiază, în timpul unui control amănunţit al autoturismului unei femei de 37 de ani, câinele de serviciu Nah a indicat existenţa unor ţigări într-o roată de rezervă. Poliţiştii au numărat acolo 378 de pachete de Rothmans, de provenienţă ucraineană, pe care le-au ridicat în vederea confiscării. Isteţul Nah a fost felicitat încă o dată de poliţişti, în timp ce femeia a fost amendată cu 5000 de lei.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 3, în Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret, s-a prezentat, pentru a intra în România, şi Vasile O., care conducea un microbuz, însoţit de Anca R., doi suceveni în vârstă de 37 de ani. Cum ceva le-a părut suspect poliţiştilor, microbuzul, cei doi suceveni şi bagajele lor au fost luate la „puricat”. Totul părea foarte în regulă, mai puţin în tavanul autovehiculului, unde fuseseră ascunse, în fâşii trase în ţiplă, 1300 de pachete de ţigări, cu timbru din ţara vecină.

S-a stabilit că ţigările aparţin femeii, care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, ea asistând şi la confiscarea mărfii pe care voia să o introducă ilegal în ţară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI