Ca o lumânare uitată
în candela unui schit de iluzii
singur sunt
cum nici singurătatea nu poate fi
când îmi oglindesc neputinţa
în pacea lichidului transparent
care îmi colindă văgăunile trupului
poate numai eu simt
ceea ce altora nu le este dat să simtă
poate numai mie mi se dezvăluie
lumea aceasta
în care capul ei rătăceşte
printre îngeri
ca o stea într-o noapte adâncă
doar imaginea mea de altă dată
îi mai poate deschide o fereastră
să ajungă acolo unde uitarea
nu are sfârşit
aleargă îngerii s-o mai salveze
încă o dată
iar eu singur
şi mut ca o suferinţă
arunc ultima carte în joc
şi las să se scurgă sângele meu
în cuvinte
Comentarii