Sunt de acord cu dl prof. Franz Pieszczoch !

Citind articolul „Din nou despre muzeul din Siret” („Crai nou” din 16.03.2012), am avut o tresărire. Clădirea din fotografie, în anul școlar 1963/1964, adăpostea internatul (de băieți) al Școlii Medii Mixte din Siret. Subsemnatul a stat acolo un an școlar, fiind licean în anul III.

 

Clădirea era înconjurată de un pomăt, iar într-o vale se afla și un iaz. Pedagog era E. Grădeanu. Mamă, ce militărie se făcea! Dimineața – înviorare ca în armată! Se învățat serios, mulți interniști se sculau cu mult timp înainte de a se da deșteptarea, pentru a mai repeta la diferite materii. La vremea aceea, ceasurile erau o raritate. În clasa mea, numai colegul meu Eugen Mateiciuc (siretean, fiu de cojocar) avea ceas. În internat, singurul cu ceas era Aurel Cocerhan, care seara mi-l dădea, iar eu, cu noaptea-n cap și cu o listă în mână, îi trezeam pe cei care voiau să învețe; numărul lor era destul de mare. Credeți că acum așa ceva este posibil? Dar să revenim la muzeul siretean. Sunt se acord cu cele propuse de dl prof. Franz Pieszczoch. Să nu se creadă că aș avea ceva contra evreilor. Am avut un coleg evreu, care n-a mai terminat liceul, plecând în Israel. Chiar și-n Mărițeia Mică, înainte de al Doilea Război Mondial, au existat două familii de evrei, Smail și Dudel, comercianți, se înțelege. Formula cu transformarea muzeului într-unul al concordiei și conviețuirii pașnice între etnii, prin organizarea unor expoziții permanente care să reflecte contribuția evreilor, germanilor, polonezilor, ucrainenilor la istoria orașului mi se pare, de departe, cea mai bună. Mi-am petrecut 4 ani din adolescență în Siret, conglomerat al etniilor, și cred că merită a se avea în vedere o astfel de formulă. Cred în gândirea înțeleaptă a mai-marilor orașului Siret și a celor de la județ. Și aștept ziua în care se va inaugura acel centru. Sper să nu dureze prea mult!