Procopovici, Alexe, filolog, cadru universitar, membru corespondent al Academiei Române

(14.03.1884, Cernăuţi – 22.06.1946, Cluj)

După cum avea să menţioneze într-o lucrare a sa, familia de intelectuali cernăuţeni din care făcea parte îşi trăgea sorgintea încă de la Dimitrie Cantemir. Studiile primare, secundare, precum şi cele universitare le-a absolvit la Cernăuţi. Urmând cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi specializându-se în limba română şi filologia clasică, s-a numărat printre discipolii lui Sextil Puşcariu. Activitatea didactică şi-a început-o în 1906 la Gimnaziul Superior de Stat nr.3, unde a funcţionat ca profesor de limba română până în 1919, cu o întrerupere de un singur an, fiindcă în 1909/1910 a făcut parte din corpul profesoral al Liceului din Siret. În 1908 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Despre nazalizare şi rotacism”, iar la 5 iunie 1919 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

S-a alăturat intelectualilor români, adunaţi în casa doctorului Isidor Bodea, care au hotărât editarea ziarului „Glasul Bucovinei”, al cărui prim număr a apărut la 22 octombrie 1918. În al doilea număr al acestei publicaţii profesorul Procopovici a făcut necrologul Austriei în articolul intitulat „Dumnezeu s-o ierte!”. A stăruit şi el ca adunarea naţională a românilor bucovineni să fie convocată fără întârziere, ca la ea să se ia decizii importante în favoarea integrităţii teritoriale a Bucovinei şi a păstrării patrimoniului ei istoric şi cultural românesc. La 27 octombrie 1918 a fost ales în Consiliul Naţional Român, care a funcţionat în octombrie-noiembrie acelaşi an, precum şi după Congresul General al Bucovinei.

În 1919, după plecarea lui Sextil Puşcariu la Cluj, Alexe Procopovici a preluat conducerea Catedrei de Filologie Română de la Universitatea din Cernăuţi, fiind la început agregat stagiar, apoi agregat, ca între anii 1922-1938 să fie profesor titular la această catedră. În 1938 s-a transferat la Universitatea din Cluj, unde a fost angajat iniţial la Catedra de Lingvistică, apoi – la catedra de Limba Română şi Dialectele ei în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie. În timpul guvernării legionare a fost rector al Universităţii din Cluj, mutată temporar la Sibiu, fapt pentru care a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu. Acolo s-a îmbolnăvit grav şi, fiind pus în libertate, s-a întors la studenţii săi şi le-a ţinut, sub transfuzie, cursul „Filosofia frazei”. A decedat la câteva zile după terminarea cursului. Profesorul a cerut, prin testament, ca să fie înhumat după tradiţia „Junimii” cernăuţene, al cărei membru activ fusese între anii 1902-1905 şi emeritat – din 1907. Şi cum, cu sprijinul profesorilor universitari Erast Diti Tarangul, Romulus Cândea şi Cristofor Coroamă, studenţii bucovineni de la Cluj reînfiinţaseră „Junimea” în frunte cu viitorul medic şi om de ştiinţă Ion Gherman, rugămintea de pe urmă a lui Alexe Procopovici a fost îndeplinită. În coroana din frunze de stejar cu flori tricolore a fost încadrată emblema societăţii, formată din iniţialele VCFJ (Vivat, Crescat, Floreat, Junimea). La butoniera fracului îi fusese prinsă o garoafă albă. Garda la catafalc au făcut-o doi dintre studenţii săi şi doi junimişti. La ieşirea din holul Universităţii din Cluj două grupuri de militari au tras salvele de onoare, căci Alexe Procopovici fusese cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”. La mormânt au vorbit câţiva studenţi, iar din partea Academiei Române discursul funerar l-a ţinut profesorul Silviu Dragomir, îmbrăcat în ţinuta de gală a „Junimii”. După efectuarea ecteniei, peste sicriu a fost aşezată panglica tricoloră, iar junimiştii, în poziţie de drepţi, au cântat ultima strofă din „Tricolorul” lui Ciprian Porumbescu.

Alexe Procopovici, omul care a plecat din viaţă la vârsta de 62 de ani, şi-a desfăşurat în temei prodigioasa activitate didactică şi ştiinţifică în perioada cernăuţeană. În 1922 a deţinut funcţia de consilier tehnic şi director general pentru învăţământul secundar din Bucovina în cadrul Ministerului Instrucţiunii Publice. În 1924/25 a fost decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cernăuţi. A fost preşedinte al Cercului de Studii Filologice şi a întemeiat, în 1927, la Cernăuţi, „Revista filologică”. În 1933 a devenit deputat de Câmpulung din partea Partidului Liberal-Georgist.

În plan ştiinţific s-a afirmat prin preocupările sale constante privind interpretarea foneticii istorice a limbii române pentru explicarea unor probleme filologice ale literaturii române vechi. Încă în 1911 editează la Bucureşti „Cazania lui Coresi” cu titlul „Diaconul Coresi. Carte de învăţătură (1581)”. În 1922 scoate de sub tipar, la Cernăuţi, lucrarea „Introducere în studiul literaturii vechi”, care este un compendiu de istorie a literaturii vechi, valoros pentru uzul studenţilor filologi. O altă lucrare tipărită în 1922 este intitulată „Probleme vechi şi nouă”. În 1926 i-a apărut lucrarea „Principiul sonorităţii”, în 1927 – o altă lucrare – „Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane”. Mai este autorul lucrărilor „Din istoria pronumelui în limba română” (1928), „Pronumele personal” (1933), „Între stat şi naţiune” (1935). În 1930 a întocmit un „Mic dicţionar de lingvistică generală”, distins cu Premiul „I. Heliade-Rădulescu” al Academiei Române. În 1932 a editat, la Craiova, „Letopiseţul lui I. Neculce”, vol. I-II, ediţia a doua văzând lumina tiparului în 1936, iar a treia – în 1942.

A publicat numeroase studii de gramatică şi fonetică a limbii române în revista „Dacoromania”, în „Revista filologică”, în revista „Făt-Frumos”, în „Arhiva”, precum şi în Buletinul Muzeului Limbii Române, înfiinţat la Cluj de Sextil Puşcariu.

Pe parcursul a circa 20 de activitate didactică universitară, Alexe Procopovici a predat o serie de cursuri ce includeau diferite aspecte lingvistice, dar şi legate de istoria literaturii române. El a ştiut să îmbine activitatea didactică cu cea de coordonare ştiinţifică a unor evenimente de talie naţională. De pildă, el s-a aflat printre organizatorii celui de al III-lea Congres al Filologilor Români, desfăşurat la Cernăuţi între 20 şi 22 mai 1927 şi la lucrările căruia au participat renumiţii lingvişti Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Tache Papahagi, Teodor Capidan, Iorgu Iordan, precum şi savanţii cernăuţeni Leca Morariu, Dimitrie Marmeliuc, Grigore Nandriş ş.a. Prin activitatea sa neobosită, Alexe Procopovici şi-a adus contribuţia la extinderea şi consolidarea studiilor de filologie română la Universitatea din Cernăuţi şi la pregătirea unei elite filologice româneşti.

Participant activ la toate acţiunile din toamna anului 1918 ale românilor bucovineni, prin care a fost apropiată ziua Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, Alexe Procopovici a lăsat şi lucrări memorialistice despre evenimentele de neuitat ce s-au desfăşurat la Cernăuţi în rezultatul prăbuşirii monarhiei austro-ungare. De-o vorbă, el este autorul lucrărilor „Cinsprezece ani de la Unirea Bucovinei. Constituanta din 27 octombrie 1918” (Cernăuţi, 1933), „25 de ani de la Unirea Bucovinei” (Sibiu, 1943), „Unirea Bucovinei” (Cernăuţi, 1943).

DUMITRU COVALCIUC