Ziua Mondială a Educației la Poieni și Știrbăț

 

În perioada 1-6 octombrie a.c., la Școala Gimnazială Poieni, comuna Udești, s-a desfășurat Săptămâna Mondială a Educației care a constat în derularea mai multor activități extrașcolare. La clasele pregătitoare și I-IV, școlarii au prezentat referatul „Ziua Mondială a Educației” și fișele de lucru „Călătorie în lumea poveștilor”. Microrecitalul de poezie și teatru al elevilor a fost coordonat de profesor Estera Simona Șalgău. O altă surpriză a manifestărilor a fost tema „Să învățăm limba chineză”. La inițiativa profesoarei Geanina Gabriela Gemeniuc, copiii i-au avut în mijlocul lor pe doamna Pan Yuyan și prof. Alexandru Nedelea de la Departamentul de Studii Asiatice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. În ultima zi a Săptămânii Mondiale a Educației au avut loc, între elevii școlilor gimnaziale din Poieni și Știrbăț, două competiții sportive, fotbal băieți și handbal fete. La fotbal, cele două echipe au remizat, iar după loviturile de departajare, scorul a fost de 2-1 pentru echipa școlii din Poieni. La handbal feminin victoria a revenit fetelor de la Știrbăț care s-au impus clar cu scorul de 23 la 3. La fotbal s-au remarcat elevii Andrei Amariței, Cristi Cozma și Robert Ostrovan. Activitățile sportive au fost coordonate de prof. Marcel Ianoș din Știrbăț și prof. Bogdan Codină de la Școala gimnazială din Poieni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI