Cum pot încuraja părinții stima de sine a copilului

Stima de sine este influențată în mod decisiv de conținutul și sensul relației dintre copil și părinții săi. Prin urmare, pe parcursul copilăriei, este indicat ca stima de sine a copilului să fie cultivată, susținută și consolidată de părinți, ei fiind primii de natură să evalueze și, când este necesar, să amelioreze încrederea pe care copilul o are în sine.

 

Strategiile abordabile în sensul cultivării stimei de sine la copil sunt foarte numeroase, iar câteva dintre ele pot fi rezumate în câteva propoziții. Evitați restricțiile! În cazul unor restricții, al unor critici formulate cu asprime, al unor pedepse de orice fel, copilul riscă să devină ezitant, să se teamă de consecințele actelor sale, oricare ar fi acestea. Așadar, aceste ezitări ar putea să-i fragilizeze stima de sine, să devină obstacole în calea curiozității și creativității, un obstacol în calea demersului său de a învăța, de a descoperi lumea din jur. Nu în ultimul rând, copilul se poate interioriza, dezvoltând complexe de inferioritate, considerându-se, bunăoară, incapabil, nedemn de încrederea părinților și nu numai a lor. Dați-i libertate! Libertatea de acțiune pe care părinții o acordă propriului copil este, în fond, o declarație de încredere și de susținere necondiționată pe care aceștia i-o fac. Beneficiind de o astfel de libertate, supravegheată de părinți cu înțelepciune și discreție, copilul va descoperi mijloace de cunoaștere a lumii, își va dezvolta capacități și talente. În caz de eșec, copilul va fi asigurat că are susținerea părinților, care îl vor ajuta să învețe din greșeli. Această libertate îi garantează copilului, nu în ultimul rând, faptul că se dezvoltă într-un mediu destins, propice învățării și dezvoltării unor proiecte personale. Încurajați-l! Stima de sine și încrederea încep de acasă și din perioada copilăriei, în cadrul unei relații de familie încurajatoare, lipsite de stres. Un astfel de cadru constituie pentru copil terenul propice de a se exprima, iar încurajările și îndemnurile îl vor stimula să crească, să devină mai bun, să strălucească și să se bucure de strălucirea sa, de ceea ce devine zi după zi. Evident, sensul benefic al educației în familie este ca cel mic să acționeze astfel încât să obțină cât mai des dovezi de apreciere din partea părinților, dovezi realmente justificate de eforturile sale de a fi mai bun, decât să se manifeste în sensul de a evita eventualele critici sau pedepse de care se teme că i-ar putea fi administrate de părinți. Laudele, încurajările, micile recompense devin mărturii clare ale încrederii părinților în copil, ale admirației lor sincere față de copilul care crește frumos. Asigurați-i o ambianță calmă, pacifistă! E de dorit ca un copil să nu fie – oricare ar fi vina sa – admonestat de părinții săi, insultat ori criticat de față cu alte persoane, din afara familiei. Să nu-i fie șubrezit orgoliul, să nu i se spună (ori să nu fie tratat astfel) că ar fi incapabil, că ar fi nedemn de a fi comparat cu alți copii de seama lui. Este evident că, mai mult, trebuie evitate acțiunile agresive de orice formă. Altfel, urmările – inevitabile – vor fi că stima de sine a respectivului copil se va șubrezi, el va evita să concureze în vreun fel cu alți copii, va evita să înfrunte dificultăți (fie în familie, fie la școală), va evita să comunice despre problemele sale. Din ce în ce mai interiorizat, va ajunge să-și asume neputințele de care este acuzat explicit sau implicit, retrăgându-se din lume sau, dimpotrivă, încercând s-o destabilizeze. Ascultați-l și încurajați-l! Este natural ca cei mici să pună părinților, mai ales, întrebări despre mediul înconjurător pe care încearcă să-l cunoască și să-l cucerească, despre persoanele din familie, despre alte persoane din preajmă; în fine, despre o mulțime de aspecte ale vieții pe cale a o întrezări. Iar răspunsurile vor constitui primele lor repere, primele certitudini, informații fundamentale pentru experiența lor de viață pe cale a și-o construi. Astfel de întrebări – care se întâmplă să fie puse și anapoda, cu firească naivitate, ori să fie prea insistente – trebuie privite cu toată înțelegerea și seriozitatea, abordate cu disponibilitate și calm; să nu fie nici prilej de glumă, nici motiv de devalorizare a copilului. Răspunsurile vor constitui argumente de consolidare a încrederii copilului în părinți și, totodată, dovezi limpezi de încredere a părinților în copil, o investiție certă în acesta.