Un studiu de o covârșitoare importanță

Cunoscuta poetă, interpretă muzicală și critic literar, originară din Rădăuți, Lucia Olaru Nenati, avidă nu numai să cunoască valorile, ci și să le ofere cât mai multora, ne-a făcut recent bucuria de a putea citi în traducerea sa din limba franceză primul studiu al Svetlanei Paleologu Matta, Existența poetică a lui Bacovia, apărut, după susținerea doctoratului, în 1958.

 

Ciudat, citisem izolat idei ale acestei doamne critic literar de excepție despre Eminescu (ulterioare scrisului despre unul dintre cei trei mari B ai literaturii noastre), dar nimic despre emblema Bacăului! Volumul, elegant, tipărit la Editura Ateneul Scriitorilor din Bacău, în 2012, cuprinde studiul menționat și – realizate de asemenea de Lucia Olaru Nenati, îngrijitoarea ediției, un amplu interviu luat prințesei cărții și familiei sale, 15 ilustrații pe hârtie cretată și un medalion biobibliografic, totul precedat de un întins studiu introductiv, care impune folosirea lui ca axă a prezentării de față. Studiul introductiv are ca titlu, adecvat, Svetlana Paleologu Matta – un nume de referință în exegeza bacoviană și eminesciană, întrucât, pe parcursul demersului, autoarea face frecvent comparații între Bacovia și Eminescu, întărește până și cu scheme prozodice demonstrarea într-o viziune simpatetică nouă pentru acei ani ai elaborării și publicării originalitatea lui Bacovia în raport cu predecesorul său, scoțându-l din suspiciunea (un tic al multora și azi) de a fi și emulul acestuia. ,,Acei ani” sunt, cum ne amintește doamna Lucia Olaru Nenati, anii proletcultismului paralizant, despre care tot Domnia Sa precizează că ,,mediile cultural-oficiale românești se străduiau să «înveselească» imaginea universului bacovian”. Era și mai grav: se atribuia unei bune părți a poeziei lui Bacovia însușirea de ,,semnificativă” pentru spiritul protestatar și cel puțin prerevoluționar comunist. Se cuvine să mai menționăm, tot în prealabil, că studiul introductiv consemnează, într-un fel de parte a treia, alt curs, întârziat și, din păcate, prea răsfirat al propagării ideilor valoroase, subtile și revelatorii, ale emițătoarei inovatoare, în presa românească din vremea lui Ceaușescu. Altfel spus, ca și în multe alte cazuri, semnalăm pierderea, greu de estimat, a șansei studioșilor, specialiștilor etc. de a se apropia de un model al sincronismului apreciat de Eugen Lovinescu ca o trăsătură a literaturii române în contextul european interbelic. Nu putem minimaliza nici acest curs discontinuu, căci, totuși, a fertilizat exegeza bacoviană, din 1969 chiar unii critici literari proletcultiști modelându-se într-o măsură după acest nou reper (M. Petroveanu, în 1969, îi recunoaște valabilitatea). Prezenta recenzie nu își poate propune decât punctarea ideilor sintetice asupra exegezei și a interviului – ale unei substanțialități datorate altor două subsanțialități, acestea din urmă sprijinite ,,pe nume autorizate ale gândirii europene și nu numai”. ,,Autoarea – începe Lucia Olaru Nenati – configurează mai întâi decorul poetic european, cu acea pierdere a paradisului și cu acea apetență a dezintegrării existențialiste, manifestată, de pildă, în deformarea chipului omenesc (…). Notabilă este și ipoteza eredității bacoviene duble care adună în filonul identității sale emergențele sufletului european, dar și pe acelea ale Moldovei istorice, «ultim bastion al Europei» care a contribuit «la structurarea Occidentului»“, având nostalgia trecutului și marcat de geografia zonei. ,,Plumbul este efectiv o găselniță unică în istoria literelor, un «truvai» (subl. autoarei – n.n.), revelând în lumea culturală dimensiunea unui mare poet”. Cunoscând folclorul și climatul moldovenesc, Svetlana Paleologu Matta vede ,,urâtul” bacovian găsit în acestea, iar ,,l’ennui” din angoasă, ,,mai profund decât spleenul, mai puternic existențial și în mai mare măsură absolute decât cel al lui Sartre”. Prin senzorialitatea rarisimă și ritm, cromatica ,,se constituie într-o cascadă de asociații și intuiții surprinzătoare”. ,,Ideea esențială – mai relevă prefațatoarea – în ciuda tendinței perpetue către dispariție, a tânjirii sale (…), Bacovia nu poate dispare, nu poate muri, deși moare permanent”, într-un ,,infern comparabil cu acela al lui Dante”. ,,Refuzul civilizației, consideră autoarea, este la Bacovia mai tragic decât cel al lui J.J. Rousseau, aflându-ne în fața unei inspirații mai puternice, refugiul în singurătate, element major și unic ca factură”, ca și dorul, opus angoasei. Adăugăm: ,,Muzica, culoarea și cuvintele se întâlnesc pentru a satura de sensul descompunerii întregul cosmos” și ,,Bacovia trage ultimele consecințe ale Existențialismului”, fiind fundamental deosebit de Arghezi și Blaga. Prin toate acestea și altele încă se susține ,,existența în cultura română a unui fenomen Bacovia de originalitate totală: occidentalitatea în marginea Europei, pe care n-o cunosc alte popoare vecine și a cărui esență este contemporaneitatea naturală cu Occidentul, fără decalaj (s.a.), ceea ce, să recunoaștem, într-o cultură obsedată de ideea sincronismului, este foarte important”. Constatarea de către traducătoare a dexterității hermeneutice, a validității tuturor distincțiilor din lucrare face binevenită recomandarea ca oricare intelectual să citească o carte care ne face cinste. Cinste și doamnei traducătoare critic literar, ferment în viața spirituală a zonei și nu numai a zonei!