Berchişeşti

Tânăr accidentat grav

> El a derapat cu maşina şi a ajuns într-un stâlp de beton

Accident grav, joi seară pe DJ 209C, în interiorul localităţii Berchişeşti. Un tânăr de 24 de ani, din localitate, conducând sub influenţa alcoolului, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a derapat, a pierdut controlul direcţiei şi a lovit frontal un stâlp de beton al pasarelei CFR amplasate peste drumul judeţean.

Şoferul a rămas încarcerat în maşina distrusă şi a fost extras de pompierii ISU Suceava.

Monitorizat de paramedici, tânărul a fost transportat cu ambulanţa la spital. Suferise mai multe traumatisme, printre care un traumatism cranio-facial, o contuzie toraco-abdominală şi fractură de femur.

Starea în care se afla a făcut imposibilă testarea pentru alcoolemia în aerul expirat, probele biologice recoltate la spital urmând să fie revelatoare în acest sens.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI