Experţi ai Comisiei Europene, la întrunirea Task Force în domeniul pestei porcine africane

Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, medicul veterinar Dănuţ Corneanu, a declarat, ieri, că întâlnirea de lucru Task Force pentru monitorizarea eradicării bolilor la animale, la care vor participa experţi ai Comisiei Europene, se desfăşoară în perioada 27-30 martie.

Corneanu a spus că la întrunirea Task Force în domeniul pestei porcine africane vor participa experţi ai Comisiei Europene pe probleme de vânătoare, de epidemiologie, pe programe cofinanţate pentru prevenirea pestei porcine africane şi coordonatorul Laboratorului European de Referinţă pentru pesta porcină africană, ca şi vicepreşedintele ANSVSA, Laszlo Nagy Csutak, directorul Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Marius Iulian Grigore, precum şi reprezentanţi ai Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, ai Asociaţiei Române a Cărnii de Porc, ai DSVSA Suceava şi Botoşani, alături reprezentanţi ai asociaţiilor de vânătoare din judeţul Suceava.

El a mai spus că în cadrul programului întâlnirii de lucru sunt prevăzute, printre altele, prezentarea rolului Task Force, măsurile puse în aplicare sau cele care sunt în curs de implementare de ANSVSA şi DSVSA Suceava pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane la porcii domestici, modalitatea de colaborare între DSVSA Suceava şi DSVSA Botoşani cu privire la măsurile aplicate pentru prevenirea introducerii bolii în România din Ucraina.

Directorul executiv al DSVSA Suceava a precizat că în program sunt cuprinse şi dezbateri pe grupuri de lucru, urmând să fie efectuate vizite atât la Laboratorul Sanitar Veterinar Suceava, cât şi la o fermă comercială, la una sau două exploataţii nonprofesionale, dar şi la un fond de vânătoare sau la un ţarc de vânătoare pentru porci mistreţi din judeţul nostru.

Corneanu a arătat că, în anticiparea acestei întâlniri, în cursul zilei de vineri, în cadrul şedinţei Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor, s-a prezentat şi analizat planul de prevenire şi combatere a pestei porcine africane în judeţul Suceava, plan care a şi fost aprobat. El a spus că în cadrul acestei şedinţe s-au mai prezentat stadiul actual al răspândirii pestei porcine şi vulnerabilităţile judeţului Suceava, precum şi legislaţia naţională actuală privind pesta porcină africană.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI