Lipsă de procurori şi grefieri la parchetele din judeţ

> Cei 38 de procurori au avut de soluţionat anul trecut aproape 42.000 de dosare

Parchetele din judeţul Suceava au o schemă de personal incompletă – funcţionând cu 38 de procurori din cei 48 prevăzuţi în schema de personal – şi care au avut de soluţionat aproape 42.000 de dosare.

Potrivit raportului de bilanţ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi al parchetelor de pe lângă judecătorii subordonate, la sfârşitul anului trecut, din schema totală de 48 posturi erau ocupate 38 posturi. Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a funcţionat cu zece procurori în cea mai mare parte a anului, dintr-o schemă de 14, în timp ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, cu opt procurori din 11, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu doi procurori din patru, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu trei procurori dintr-o schemă de patru procurori, în timp ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cu şase procurori din şapte.

Singurele parchete unde numărul de procurori este la nivelul celui din schemă sunt Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, ce a funcţionat cu cinci procurori din cinci, şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, care funcţionează cu trei procurori din trei posturi prevăzute în schema de personal.

În acelaşi document se arată că, în ceea ce priveşte numărul grefierilor, acesta este insuficient, schema fiind completă, mai puţin la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, unde în medie au funcţionat şase grefieri dintr-o schemă de opt, cu precizarea că schema s­a completat la sfârşitul anului 2016.

Din punct de vedere al volumului de activitate, în anul 2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi ai celor şase parchete de pe lângă judecătoriile subordonate au avut de soluţionat 41.957 dosare, cu 3.129 dosare mai mult decât în anul 2015. Au fost soluţionate 14.448 dosare, din care 2.006 reuniri şi declinări, cu 173 dosare mai puţin decât în anul precedent, la sfârşitul anului rămânând nesoluţionate 20.137 dosare.

În aceeaşi perioadă au fost soluţionate prin rechizitoriu 1.509 cauze, iar prin acord de recunoaştere a vinovăţiei, 63 dosare, fiind trimişi în judecată 1.918 inculpaţi, dintre care 146 în stare de arest preventiv şi 63 prin acord de recunoaştere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI