Motto: „Quousque tandem abutere, Catilina,
patientia nostra?” (lat. „Până când, Catilina,
vei abuza de răbdarea noastră?”) Cicero
Pasiunea românilor, a unora dintre ei, mulţi şi gălăgioşi, pentru dezvăluirea dedesubturilor din structurile de putere, este alimentată de unii cunoscători din preajma puterii, care picură cu pipeta adevăruri picante, întreţinând focul, deşi se pot lua măsuri pentru a calma lucrurile. Putem zice că Sebastian Ghiţă are, prin televiziunea lui, un interes special să lungească sine die războiul mediatic, ca să crească audienţa, iar, pe de altă parte, să dezvăluie mecanismele de întocmire a dosarelor pentru cei deveniţi incomozi, în categoria cărora intră şi el. Probabil vor urma şi alte episoade din epopeea lui Ghiţă, în care vor fi introduse noi acţiuni, alte personaje, aria organelor incriminate se va lărgi, ajungându-se până acolo încât întreaga frustrare, mânie şi răzbunare vor canaliza vijelia spre DNA şi spre SIE, spre Codruţa Kovesi şi spre Florian Coldea, prezentat ca stăpân al inelelor. Tensiunea actorilor cuprinşi în acţiunea de aflare a adevărului, prin demolarea vinovaţilor, creşte pe măsură ce blestemăţiile păstrează o tăcere suspectă care, în ochii ageri ai demolatorilor, echivalează cu o recunoaştere. Or, ar trebui avut în vedere că aceste organe ale statului, prin natura lor, nu spun decât când vor şi cât vor, chiar şi când sunt chemate în faţa organului legislativ, a parlamentului, a comisiilor parlamentare. Atât DNA, cât şi SIE şi-au întărit puterea fiindcă au fost lăsate – de fostul preşedinte, de fostul parlament, denigrat, hulit, anchetat, lipsit de popularitate, de guvern, dacă avem în vedere doar puterea juridică.
Este absolut necesar să arătăm că atât Codruţa Kovesi, cât şi Florian Coldea şi-au întărit puterea sub ochiul atent al lui Băsescu, care se considera cu de la sine voie că deţine controlul, făcea propria lui justiţie şi propriile acţiuni de cercetare şi de spionaj. A fost sprijinit de aceste organe la prezidenţialele din 2009 şi la referendumul din 2012, dar, pe măsură ce se apropia sfârşitul celui de-al doilea mandat, a fost lăsat din braţe, însă nu strâns şi de gât, cum ar fi meritat, după cazul Bercea. Acum Băsescu pozează în victimă, spune că rău a făcut că i-a lăsat „moştenire” pe cei doi lui Klaus Iohannis, însă nu spune că prin aceştia a vrut să-şi prelungească puterea, mai ales că, amintiţi-vă, el nu l-a vrut preşedinte nici pe Iohannis, nici pe Ponta. Era oarecum îndreptăţit să creadă că mai rămâne în cărţi, deoarece a fost darnic cu acordarea gradelor: Coldea a ajuns, în zece ani, de la gradul de maior, la cel de general cu trei stele şi şi-a asumat şefia operativă a SRI. Din anul 2005, de când a fost evaluat de Traian Băsescu, şi până în prezent, a tot acumulat putere care i-a dat posibilitatea să culeagă informaţii, să ameninţe, să hotărască soarta altora cu un telefon, să intimideze, să spioneze, să răstălmăcească şi să se acopere cu „dovezi” că a acţionat din conştiinţa de a servi ţara şi poporul etc. Dacă n-am avea decât mărturiile lui Ghiţă, am putea crede că denunţătorul Ghiţă o face din interes personal (acest interes nu poate fi exclus), dar lângă cele opt cânturi ale epopeii, amplificate de toţi cei care au păreri, au venit mărturiile Elenei Udrea, care ştie cum mergeau genţile cu bani, ale Alinei Bica şi neprihănitului Traian Băsescu, care nu pierde niciun prilej de a ocupa prim-planul acţiunilor subversive. Ne amintim de zăngănitul cătuşelor care stârneau frica şi contribuiau la „cuminţirea” infractorilor. Desigur, arestările pe bandă rulantă, din mediul economic şi politic, în special din rândul adversarilor politici, au produs o mare satisfacţie în mediile în care dreptatea ia înfăţişarea închisorii.
S-a încercat să se explice creşterea puterii lui Coldea şi a Codruţei Kovesi prin amestecul unei puteri străine, aliate zic ei, dar nu îndrăznesc s-o numească, deşi noi toţi ştim că suntem, ca ţară, la mâna străinilor. Răspunzând unor comenzi străine, cei doi l-au propulsat pe Klaus Iohannis la preşedinţie, numai să nu fie Ponta, cel care ducea ţara spre est, cunoscut în cercurile străine, cel puţin, ca om nesigur. Mai avem puţin de aşteptat şi vom vedea cu ochii noştri cum se va mişca politica lumii după instalarea preşedintelui SUA, Donald Trump. În cazul în care doar o rotiţă se mişcă în politica SUA – NATO, în sud-estul european toată şandramaua se va risipi ca un castel din cărţi de joc. Ne vom convinge în curând cât ne va costa sprijinul „vocal” acordat doamnei Clinton. Putem să ne aşteptăm la unele schimbări de nume, de orientare măcar; şi mai mult ca oricine, ei, entuziasmaţii de alianţă, de parteneriat, de apărare, cei care se uitau la Deveselu ca la un muzeu, vor schimba macazul şi vor vinde altă marfă. Toţi cei care au fost învăţaţi să cadă mereu în picioare o vor face şi de astă dată. Ne va fi dat să auzim că Cei Doi au acţionat în favoarea lui Trump şi a lui Iohannis şi, în sfârşit, „să ne trăiască”!
Comentarii