Schimbări majore la definitivat 2017!

 Examenul de definitivat din 2017 vine cu câteva schimbări majore, cea mai importantă fiind devansarea datei de desfăşurare a probei scrise, care va avea loc pe 20 aprilie. Acest lucru prezintă un dezavantaj pentru cadrele didactice aflate la debutul carierei, în acest an şcolar, fiindcă ele vor putea participa doar în etapele eliminatorii, urmând să susţină proba scrisă în sesiunea din anul 2018, abia după finalizarea stagiului de practică de un an.

Etapa eliminatorie a definitivatului constă în două inspecţii de specialitate la clasă, iar în plus faţă de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal. Pentru a putea susţine proba scrisă, pe lângă condiţiile care se menţin din anii anteriori, privind vechimea efectivă de predare şi calificativul „Bine” sau „Foarte bine”, candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Astfel, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu trebuie să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective.

Nota minimă de promovare a întregului examen a rămas 8, dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017 nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi cea de la proba scrisă.

Proba scrisă a fost redusă la două subiecte!

O altă modificare importantă este şi reducerea probei scrise la două subiecte, nu trei cum era înainte, un subiect axat pe specialitatea candidatului, cu o pondere de 60%, iar celălalt axat pe metodica predării specialităţii (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu.

Un element esenţial la dosarul candidatului la Definitivat va fi portofoliul profesional, care evaluează nivelul de competenţă didactică şi va pune accent pe adaptarea pregătirii psihopedagogice la specificul clasei sau grupei selectate. Candidatul la definitivat îşi va alcătui portofoliul pe parcursul unui semestru, iar acesta va cuprinde CV-ul, autoevaluarea portofoliului profesional şi o scrisoare de intenţie. Aceasta trebuie să conţină între 200 şi 400 de cuvinte, în care trebuie să se prezinte „motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoevaluarea activităţii sau experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare”, precizează metodologia de examen. De asemenea, portofoliul profesional va conţine „un raport de progres şcolar” şi documente de susţinere, precum planificări anuale, semestriale şi pe unităţi de învăţare, minimum 10 proiecte didactice, pentru tipuri de lecţii diferite. Acestora li se vor adăuga instrumente de evaluare – un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testării, măsuri, catalogul profesorului şi resursele didactice adaptate nivelului clasei sau grupei. Cu alte cuvinte, prin acest portofoliu cadrele didactice trebuie să-şi motiveze precis şi convingător decizia de a lucra în învăţământul preuniversitar.

Portofoliul profesional personal va fi evaluat de către comisia care efectuează inspecţia, conform grilei prevăzute în metodologie, în ziua în care este efectuată a doua inspecţie de specialitate, şi va fi notat cu note între 1 şi 10, care nu pot fi contestate.

Candidaţii nu mai trebuie să prezinte copii legalizate ale actelor de studii

O altă noutate este eliminarea obligaţiei de a prezenta copii legalizate ale actelor de studii, candidaţii trebuind să prezinte la dosarul de înscriere doar documente certificate „conform cu originalul” de conducerea unităţii de învăţământ unde sunt încadraţi.

Conform calendarului acestui examen, proba scrisă va avea loc la 20 aprilie, iar primele rezultate se vor afişa la data de 25 aprilie 2017. Contestaţiile se vor depune în perioada 25-26 aprilie 2017. Faţă de sesiunea 2016, în sesiunea 2017, în cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este mai mică de 1 punct sau egală cu 1 punct, rămâne definitivă nota acordată de comisia de contestaţii. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 aprilie 2017.

Perioada de înscriere la definitivat s-a încheiat deja, la nivelul judeţului Suceava fiind 244 de candidaţi înscrişi şi validaţi, din care cei mai mulţi sunt la română – 41, 33 la învăţământ preşcolar, 28 la educaţie fizică, 20 la matematică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI