Contrabandiştii au scăpat, dar ţigările au rămas

 > Produse din tutun de peste 30.000 lei, oprite de poliţiştii de frontieră din drumul lor către piaţa neagră

Poliţiştii de frontieră suceveni au reuşit în prima zi a acestei săptămâni să oprească din drumul către piaţa neagră de profil o cantitate de ţigări de contrabandă în valoare de peste 30.000 lei. Luni după-amiază, lucrătorii din cadrul SPF Brodina au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Lupcina, două persoane care se deplasau de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase. „Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru oprirea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care lucrătorii noştri au executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale” ne-a declarat comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, purtător de cuvânt în cadrul STPF Suceava. Nici auzul focului de armă nu i-a intimidat pe traficanţii de ţigări, care au reuşit să scape retrăgându-se pe teritoriul ucrainean. Totuşi, în zona de intervenţie, oamenii legii au descoperit, ascunse în vegetaţie, două colete învelite în folie de culoare neagră, care conţineau ţigări de provenienţă extracomunitară, colete ce au fost transportate la sediul sectorului. În urma inventarierii au rezultat produse din tutun în valoare de aproximativ 32.000 lei, ridicate în vederea confiscării. „În continuare, lucrătorii noştri desfăşoară activităţi specifice, în cooperare cu autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun” a mai adăugat comisar-şef Ilie Poroh-Seriţan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI