„Cupa Sucevei” la şah

– ediţia a XI-a –

În perioada 25-26 iunie a.c. Iulius Mall Suceava a fost gazdă pentru „Cupa Sucevei” la şah, evenimentul şahistic ajungând la cea de-a XI-a ediţie. Anul acesta s-au desfăşurat două turnee, ambele open, a câte şapte runde, primul pentru seniori şi cel de-al doilea pentru copii şi juniori. Pentru a onora Zilele Sucevei, Clubul Sportiv „Ariadna” Suceava, organizatorul evenimentului, în colaborare cu Palatul Copiilor Suceava, a adăugat şi un concurs de dezlegări de probleme de şah cu mat în două sau trei mutări, concurs ce s-a bucurat de succes.

Concursul open pentru seniori a fost câştigat de Cristian Raţiu cu maximum de puncte, urmat de Sebastian Pavel, ambii de la de la CS „Ariadna” Suceava 6 puncte, urmat de Adrian Murăria.

Locul 1 la general, la turneul pentru copii şi juniori, a fost câştigat de Robert Panţiru, 13 ani, elev care este pregătit la Palatul Copiilor Suceava de antrenor Marian Culapov. Câştigătorii turneului au fost, în ordine, la categoria 7-8 ani, locul 1 – Mara-Ioana Iurea, urmată de Ionuţ Tcaciuc şi Iustinian Ignat. La categoria 8-10 ani, locul 1 – Ştefan Grigore, urmat de Mihai Pughiuc şi Sebastian Ignat. La categoria 10-12 ani, locul 1 – Matei Tironeac din Câmpulung Moldovenesc, urmat de Teodor Cârloană din aceeaşi localitate şi Gabriel Iurea. La categoria 12-14 ani locul 1– Robert Panţiru, urmat de Daria Lazaroff. La categoria peste 14 ani locul 1 – Luciana-Nicoleta Tcaciuc din Câmpulung Moldovenesc, elevă pregătită de maestru al sportului Mihai Burduja, urmată de Filip Lazaroff, Tudor Şănţanu şi Bogdan Djurj.

Trebuie remarcată calitatea turneului pentru copii şi juniori, ardoarea cu care s-a jucat şi modul cum cei mici luptă pentru deprinderea şahului de performanţă.

Concursul de dezlegări probleme de şah a fost câştigat de Cristian Raţiu, urmat de Sebastian Pavel.

CS „Ariadna” Suceava a oferit premii în bani pentru turneul seniorilor şi, împreună cu Iulius Mall Suceava, a oferit dulciuri, sucuri răcoritoare şi premii în jocuri. Din partea DJST Suceava s-au acordat diplome şi medalii pentru laureaţi.

Clubul Sportiv „Ariadna” Suceava nu uită să mulţumească Consiliului Judeţean, Primăriei şi Consiliului Local Suceava, pentru conlucrarea permanentă şi pentru sprijinul acordat în ultimii ani, inclusiv pentru buna desfăşurare a acestui concurs. (Ing. MIHAI PÂNZARU, preşedinte CS „Ariadna” Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI