Prefectura Suceava infirmă că a stabilit datele când vor fi constituite CJ Suceava şi CL Suceava

 Prefectura Suceava a infirmat, miercuri, că ar fi stabilit datele când vor fi constituite Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Local Suceava.

Mai multe surse politice au anunţat, marţi, că noul Consiliu Judeţean Suceava ar urma să fie constituit în 23 iunie, iar Consiliul Local Suceava în 22 iunie.

Prefectura Suceava a transmis un comunicat în care arată că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în vederea constituirii Consiliului Local, prefectul, prin ordin, convoacă consilierii declaraţi aleşi în şedinţa de constituire, în termen de 20 de zile de la data alegerilor, după îndeplinirea prevederilor din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată.

În conformitate cu art. 47 alin. (5) din legea menţionată, candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare competitor electoral nu a fost depus în condiţiile legii.

”În acest sens, prefectul judeţului Suceava, domnul Constantin Harasim, a transmis către toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ materialele în vederea desfăşurării în bune condiţii a şedinţei de constituire a consiliului local. Materialele transmise constituie instrumente utile în activitatea de pregătire a şedinţei de constituire a consiliului local, urmând ca pe baza acestora secretarul uat­ului să procedeze la întocmirea documentelor proprii” se arată în comunicat.

Totodată, ordinele Prefectului judeţului Suceava privind convocarea consilierilor declaraţi aleşi la data de 5 iunie 2016, în şedinţa de constituire a consiliilor locale din unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, precum şi în şedinţa de constituire a Consiliul Judeţean Suceava, vor fi comunicate în timp util, în funcţie de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site­ul www.roaep.ro, a listei partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale desfăşurate conform Hotărârii Guvernului nr. 51/2016 privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2016.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI