Ieri dimineaţă, la Buneşti, în urma unei coliziuni între trei maşini

Un copil de 4 ani, rănit la faţă şi cu dinţii rupţi

Un copil de 4 ani a ajuns ieri dimineaţă la urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, victimă a unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Buneşti, spre Fălticeni.

Băiatul se afla în maşina condusă regulamentar de tatăl său, implicat nevinovat în accident.

Potrivit comunicatului IPJ Suceava, „filmul” accidentului, petrecut în jurul orei 10, a fost astfel: un camion a lovit cu putere un VW oprit în coloana de maşini de pe şosea. Din lovitură, acesta a ajuns pe sensul opus de mers, lovind maşina în care se afla o familie cu doi copii, de 1 şi 4 ani, maşină care a fost proiectată în şanţ.

Copilul de 4 ani a ajuns la spital cu un traumatism cranio-facial, hematom frontal, plăgi la buza de sus şi la cea de jos, plus câţiva dinţi rupţi.

Poliţiştii au stabilit din primele cercetări că vinovat de producerea accidentului este şoferul camionului, care nu a păstrat distanţa în timpul deplasării.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI